Amendă de 4.000 de lei, pentru un motociclist din Craiova, care a fugit de un control rutier și a avariat o autospecială a poliției

Un bărbat de 33 de ani a fost amendat cu 3.915 lei și i s-a suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile după ce a avariat o mașină a poliției, în timpul unei urmăriri prin municipiul Craiova.


Evenimentul s-a produs în noaptea de joi spre vineri și totul a început în momentul în care motociclistul nu a oprit la semnalul poliţiştilor.

Echipajul l-a urmărit pe acesta pe mai multe străzi din municipiul Craiova, iar în timpul fugii, acesta a încălcat mai multe reguli de circulaţie printre care trecerea pe culoarea roşie a semaforului electric sau adoptarea unui comportament agresiv în trafic, anunță IPJ Dolj, conform g4media.ro.

În timp ce se afla pe strada Calea Bucureşti a lovit un autoturism, iar motocicleta a fost proiectată în autospeciala de poliţie aflată în urmărirea sa.

În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorul motocicletei, un bărbat de 33 de ani, din municipiul Craiova, a fost testat cu aparatele etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative.