Accident la Curtişoara. Un bărbat a ajuns la spital

Un bărbat a fost rănit, marţi dimineaţă, într-un accident rutier petrecut pe drumul naţional DN 546, în comuna Curtişoara.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban, a declarat că în eveniment au fost implicate două autoturisme: unul condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Vitomirești și celălalt condus de o femeie în vârstă de 57 de ani, din comuna Teslui.

În urma evenimentului rutier, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalulul Județean de Urgență Slatina.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”,
spune reprezentantul IPJ Olt.