A început selecţia de mentori la ISJ Olt

Toţi dascălii debutanţi vor avea un profesor îndrumător, începând cu următorul an şcolar, acesta urmărind activitatea tânărului şi evaluându-l prin note.

Începând din anul şcolar viitor, unităţile de învăţământ preuniversitar vor angaja un cadru didactic-mentor, care va avea responsabilitatea îndrumării şi evaluării practicii pedagogice a cadrelor didactice aflate în perioada de stagiatură. Practic, acest cadru didactic se va ocupa direct de pregătirea, controlul şi evaluarea tuturor tinerilor aflaţi în perioada de formare iniţială pentru cariera profesoratului.


Profesorul-mentor este cel care va urmări activitatea tânărului pe timpul practicii şi a stagiaturii şi tot el îi va finaliza pregătirea prin evaluarea cu note. Mai mult, încă de la începutul perioadei de pregătire a studentului, el va anunţa criteriile unice de evaluare, pentru a preîntâmpina posibilele elemente de subiectivism.

 

„Fiecărui profesor mentor îi vor fi repartizaţi unul sau doi stagiari. Profesorul mentor trebuie să îndrume, să coordoneze, să monitorizeze şi să evalueze activitatea cadrului didactic stagiar pe durata unui an şcolar, de la 1 septembrie până în ultima zi de curs”, a declarat Gabriela Şerban, inspector de specialitate în cadrul ISJ Olt.

 

Selecţie pe bază de portofolii şi probă practică

 

Portofoliile dascălilor care vor să devină mentori, în cadrul Inspectoratului Şcolar, mai pot fi depuse până pe 20 februarie. De asemenea, candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să fie cadru didactic titular în învăţământul preuniversitar; să fi absolvit cel puţin un curs de formare continuă acreditat de Ministerul Educaţiei în ultimii cinci ani; să aibă calificativul „foarte bine” în ultimii cinci ani; să nu fi fost privat printr-o hotărâre judecătorească definitivă de dreptul de a ocupa un post didactic; să fie apt medical pentru executarea acestei funcţii; să aibă gradul didactic I.

 

„În perioada 11-20 februarie, are loc depunerea portofoliilor individuale ale cadrelor didactice privind candidatura acestora pentru dobândirea funcţiei didactice de profesor mentor pentru inserţia profesională a cadrelor didactice stagiare. În perioada 21 februarie-14 martie, are loc evaluarea acestor portofolii de către Comisia Judeţeană pentru Mentorat, constituită conform Ordinului Ministrului 5.485 din 29 septembrie 2011. Candidaţii trebuie să depună un portofoliu care trebuie să conţină un opis în dublu exemplar semnat de către candidat, un CV în format Europass semnat pe fiecare pagină, o scrisoare de intenţie”, a mai spus Gabriela Şerban.


După dpunerea portofoliilor, în perioada 1 aprilie-31 mai, candidaţii vor trebui să susţină şi o probă practică. Este vorba despre o lecţie de evaluare a activităţii unui alt cadru didactic. Punctajul minim pe care viitorii mentori trebuie să îl obţină este de 85 de puncte. La portofoliu, punctajul minim este de 80 de puncte. Rezultatele finale ale selecţiei vor fi comunicate în perioada 1-15 iunie.