32 de ani de la Mineriada din iunie 1990. Niciun vinovat pedepsit

Sunt 32 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990 din București. Patru oameni și-au pierdut viața, iar peste o mie au fost răniți în evenimentele brutale care au șocat o lume întreagă. Vinovații nu au fost nici până astăzi pedepsiți.

13 iunie 1990. Polițiștii au intervenit în forță în Piața Universității pentru a distruge corturile manifestanților anti-Guvern, amplasate pe spațiul verde din fața Teatrului Național. A fost ziua în care demonstrațiile pașnice împotriva regimului Iliescu au încetat brusc. După primele arestări în rândul protestatarilor, situația a scapat de sub control. Începuseră să apară muncitorii din mai multe întreprinderi bucureștene. Prima zi a Mineriadei a culminat cu întreruperea emisiei postului public. Vinovații oficiali: manifestanții turbulenți. A fost momentul în care președintele Ion Iliescu le-a cerut ajutorul minerilor pentru a sprijini forțele de ordine.

Președintele Ion Iliescu le-a cerut ajutorul minerilor pentru a sprijini forțele de ordine

14 iunie. În Capitală au început să vină minerii din Valea Jiului. Trei garnituri de tren pline cu ortaci au sosit din Petroșani, iar un alt tren, din Motru.

Ion Iliescu, fost președinte al României: „Onorați mineri, mă adresez dumneavoastră de astă-dată, mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească, pe care și de astă-dată l-ați dat la chemarea noastră. Delegația de mineri în frunte cu domnul Cozma se va deplasa spre Piața Universității, pe care vrem să o reocupați dumneavoastră.”

Demonstranții au fost depășiți numeric. Minerii au distrus sedii de ziare și de partide. Au pătruns în clădirea Universității din București și au devastat facultățile. Nici Institutul de Arhitectură nu a scăpat de furia lor. Numeroși profesori și studenți au fost bătuți. Printrei ei, Marian Munteanu, liderul demonstrației studențești din piață, care a fost aruncat apoi în fântâna de la Universitate.

Patru oameni și-au pierdut viața în zilele Mineriadei

Patru oameni și-au pierdut viața în zilele Mineriadei, iar aproape 1.400 au fost răniți. Întreaga lume avea să afle de represaliile sângeroase din Capitala țării abia ieșite din comunism.

15 iunie. Minerii au făcut cale întoarsă către Valea Jiului. Nu înainte de a primi mulțumirile președintelui Ion Iliescu.

Ion Iliescu, fost președinte al României: „Vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat în aceste zile, că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde, și la bine, dar mai ales la greu.”

Câteva zile mai târziu, este înființată Comisia Parlamentară de Anchetă desemnată să cerceteze evenimentele petrecute în zilele de 13-15 iunie 1990. Au trecut 32 de ani, iar dosarul Mineriadei nu are nici un vinovat, scrie euronews.ro.