28 de percheziţii în judeţele Olt, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală

28 de percheziţii au fost desfăşurate, marţi, de poliţiştii din Olt în mai multe locaţii din judeţ, dar şi în judeţele Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, într-un dosar de evaziune fsicală cu un prejudiciu de peste şase milioane de lei.

 

Potrivit unui comunicat remis de IPJ Olt, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au desfăşurat 28 de percheziții domiciliare, la domiciliile unor persoane juridice, din județele Olt (11), Giurgiu (1), Ilfov (2) și municipiul București (14), bănuite de evaziune fiscală în formă continuată.

Potrivit poliţiştilor, în perioada 1 februarie 2014 - 31 decembrie 2019, administratorii a opt societăți comerciale, din orașul Potcoava, județul Olt, au înregistrat în evidențele contabile ale societăților comerciale cheltuieli care au la bază operațiuni fictive, pentru a crea o aparență de legalitate a livrărilor serviciilor acestor societăți către 60 de unități administrativ-teritoriale, astfel fiind cauzat un prejudiciu în dauna bugetului de stat, de aproximativ 6.200.000 de lei.


  • Foto 28 de percheziţii în judeţele Olt, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală
  • Foto 28 de percheziţii în judeţele Olt, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală


De asemenea, vor fi puse în executare și şapte mandate de aducere.

Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.