21 de primării din judeţ au primit bani de la CJ Olt. Lista

Consiliul Judeţean Olt a aprobat, vineri, o hotărâre prin care alocă din Fondul de rezervă sume de bani către 21 de primării din judeţ.


Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a explicat că au primit bani primăriile cărora Guvernul României nu le-a alocalt nicio o sumă sau suma alocată a fost prea mică.

 „Primul proiect pe ordinea de zi a fost rectificarea bugetului judeţului Olt, unde am avut sume primite pentru Consiliul Judeţean Olt, de la Guvernul României, sume primite pentru Direcţia Copilului şi, de asemenea, o sponsorizare de la Alro Slatina pentru cadouri la copiii şi bătrânii din centrele DGASPC. Pe ordinea de zi am mai avut alocarea de sume din Fondul de Rezervă. Sunt anumite localităţi care, atunci când Guvernul României a dat bani din Fondul de Rezervă, ori n-au primit deloc, ori au primit foarte puţin. Atunci am zis să mai reglăm lucrurile astfel încât şi acele localităţi să primească acei bani. De asemenea, avem o suplimentare a cotei de 6% - am fost anunţaţi de Finanţe că, datorită creşterii economice, au crescut sumele care au fost repartizate la început de an Consiliului Judeţean pentru a le aloca primăriilor din judeţ. Aceşti bani i-am repartizat astăzi”, a declarat Marius Oprescu.

Lista alocărilor:


  • Foto 21 de primării din judeţ au primit bani de la CJ Olt. Lista


Marius Oprescu a adăugat că majoritatea primăriilor din judeţ nu au probleme să îşi închidă anul financiar.

„Săptămâna viitoare, avem promisiune de la Guvernul României că vor da diferenţele de bani pentru indemnizaţiile persoanelor cu handicap. Dacă vin şi acei bani, cu siguranţă, marea majoritate a primăriilor vor închide bugetele. Mai sunt localităţi care au avut popriri, restanţe foarte mari venite din anumite corecţii financiare sau din anumite contracte, care nu închid, dar să ştiţi că sunt sub cinci astfel de localităţi”, a conchis Oprescu.