Gestul de a deschide Evanghelia este doar un pretext, spun toţi mai-marii Bisericii Ortodoxe la unison. Profitând de naivitatea şi de încrederea pe care credincioşii o au în ei, unii preoţi „păstoresc” o adevărată afacere şi nu sunt traşi la răspundere decât târziu sau, de cele mai multe ori, niciodată.
„Ghicitorul, fără a interpreta de fapt textul evanghelic, îi spune bietului om ceea ce îi trece prin cap, căutând să intuiască necazul celui ce-i stă în faţă.
De la ghicitorul în Sfânta Evanghelie, ca de la oricare înşelător, bietul om pleacă năucit, cu ideea că este duşmănit de toţi, că este sub blestem, că i-a făcut cineva farmece şi că are cununiile «legate». Cel ce practică ghicirea în Sfânta Evanghelie este un escroc, iar cel ce cere să i se deschidă Sfânta Evanghelie este un înşelat. Înşelătorul are grijă să-şi asigure clienţii şi începe cu programarea, spunându-le să vină peste trei – şase săptămâni, practică specifică oricărui vânzător de iluzii”, explică Florian Ionescu, preotul la parohia Dobrotinet, din comuna Curtişoara.
Începuturile practicii
Deschiderea cărţii este asociată, de cele mai multe ori, cu Taina Sfântului Maslu, când preotul rosteşte o rugăciune pentru cei bolnavi, apelând pentru acest ritual la Sfânta Evanghelie.
„Evanghelia închipuie Cuvântul lui Dumnezeu, iar deschiderea liturgică a acesteia şi aşezarea ei deasupra capului celui bolnav semnifică punerea mâinii lui Dumnezeu peste cel bolnav, după cum şi citeşte preotul, în rugăciunea rostită în acest moment. Asemenea deschideri de cărţi au început să fie făcute însă şi cu alte cărţi, în afara oricărei slujbe, cu scopul de a înşela cu privire la viitor. Nimeni nu are însă dreptul şi puterea de a se numi pe sine ghicitor, prooroc sau prevestitor al lucrurilor viitoare”, se precizează pe site-ul www.crestinortodox.ro.
„Viitorul” e scump
Practica necreştină ar fi poate mai puţin blamabilă dacă preoţii ar „ghici” fără a pretinde bani, pentru a oferi o încurajare psihologică sau pentru a-şi umple timpul. Din povestirile celor care au trecut prin asta reiese însă cu uşurinţă că totul se rezumă la bani, din ce în ce mai mulţi şi de cele mai multe ori la intervale repetate. Enoriaşilor li se spune că vor fi loviţi de necazuri, astfel încât ajung să se programeze la „deschiderea cărţii” ca la medic, pentru a afla de la preot cine le vrea răul şi cum să se protejeze.
„Mi s-a întâmplat foarte des să fiu întrebat de unii credincioşi dacă eu ştiu să «deschid Evanghelia». Am răspuns: «Da, o deschid la fiecare slujbă, care are în rânduiala ei citirea unui text din Sfânta Evanghelie». Mi s-a spus: «Nu, nu aşa, ci dacă ştiţi să ghiciţi în Sfânta Evanghelie?» Unii rămân dezamăgiţi când le spun că «deschiderea Evangheliei» pentru a ghici este o practică greşită, care nu ţine de rânduiala Bisericii noastre Ortodoxe şi, deci, un mare păcat. La această practică s-a ajuns din cauza unor inşi dornici de câştig, fără frică de Dumnezeu, care nu se gândesc ce mare rău fac celor ce apelează la ei şi le cred aberaţiile. Profită de necazurile şi de dorinţa unora de a-şi cunoaşte viitorul”, mai spune preotul din Dobrotinet.
Episcopia: „«Pe surse» am auzit că aceste practici ar exista”
Întrebaţi despre practicarea acestui tip de înşelătorie, mai marii Bisericii Ortodoxe din judeţul Olt au spus că nu s-au confruntat cu astfel de cazuri, dar au auzit că există preoţi care se ocupă cu aşa ceva. De aceea au ales să atenţioneze preoţii şi credincioşii din judeţul Olt printr-un material postat pe site-ul Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor (ESR).
„Nu au existat reclamaţii punctuale şi asumate responsabil privind practicile la care faceţi referire, totuşi, întrucât «pe surse» am auzit că acestea ar exista în spaţiul Olteniei în general, ne-am simţit datori să atenţionăm opinia publică asupra lor. Socotim, însă, că materialul prezentat deja pe site-ul nostru este suficient de lămuritor, atât pentru credincioşii dispuşi să solicite aceste practici, cât şi pentru preoţii ispitiţi de acestea şi sperăm că atenţionarea noastră şi-a atins deja scopul”, se specifică în răspunsul primit de la ESR.
În timp ce Episcopia speră, unii preoţi se îmbogăţesc prin „deschiderea cărţii”, ignorând legile Bisericii pe care o reprezintă, profitând de naivitatea şi de puterea pe care le-o dă sutana.