Vişina Nouă primeşte vizita celor de la CS Afumaţi

Gruparea de Liga a III-a, Sportul Vişina Nouă, va evolua la sfârşitul acestei săptămâni pe propriul teren. Formaţia din sudul judeţului va primi vizita celor de la CS Afumaţi, grupare aflată pe poziţia secundă a Seriei a III-a.

Fotbaliştii olteni au nevoie de un rezultat pozitiv în această dispută pentru a nu avea emoţii în privinţa retrogradării. Aceştia vin după o înfrângere suferită pe terenul celor de la Urban Titu şi vor avea o partidă destul de dificilă şi în această rundă. Jucătorii aflaţi sub comanda lui Laurenţiu Urîtu se clasează în acest moment pe poziţia a zecea a Seriei a III, cu 23 de puncte contabilizate în urma celor şapte succese, două remize şi 10 înfrângeri.

 

De partea cealaltă, oaspeţii vin după un succes înregistrat pe propriul teren. Aceştia s-au impus cu 1-0 în faţa celor de la Atletic Bradu şi au acumulat până acum 37 de puncte după cele 10 succese, şapte rezultate de egalitate şi două înfrângeri.


Confruntarea dintre Sportul Vişina Nouă şi CS Afumaţi se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 17.00.