VIDEO. Imagini cu momentul producerii accidentului din Balş. Un copil de 11 ani a murit în urma impactului deosebit de violent

Imagini greu de privit cu momentul impactului dintre cele patru autoturisme implicate în accidentul petrecut luni după-amiază, pe DN 65, la ieşirea din Balş, spre Slatina. Un copil de 11 ani şi-a pierdut viaţa. 


Din imaginile surprinse de o cameră video din zonă, se observă cum un autoturism de culoare albă (care circula din direcţia Slatina-Balş) virează stânga, moment în care este lovit din plin de o maşină albastră, care circula din sensul opus. Ulterior impactului deosebit de violent, autoturismul albastru s-a rostogolit în aer şi a lovit frontal o altă maşină care circula regulamentar din direcţia Slatina-Balş, apoi s-a oprit pe plafon. Un alt patrulea autovehicul, care era staţionat, a fost implicat în accident, după ce maşina albă a ricoşat în el. 

În urma accidentului, un copil de 11 ani, aflat în pe locul din dreapta spate în autoturismul alb, care a virat stânga, şi-a pierdut viaţa, iar alte trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 43 de ani din orașul Balș, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr de 19 ani din aceeași localitate. În urma impactului autoturismul condus de către bărbatul de 43 de ani a fost proiectat în alte două autoturisme. În urma evenimentului rutier, 3 persoane au necesitat îngrijiri medicale, iar un minor de 11 ani a decedat. Conducătorii auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Olt.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

  • Foto VIDEO. Imagini cu momentul producerii accidentului din Balş. Un copil de 11 ani a murit în urma impactului deosebit de violent
  • Foto VIDEO. Imagini cu momentul producerii accidentului din Balş. Un copil de 11 ani a murit în urma impactului deosebit de violent