Un tânăr, din Obârşia, depistat în trafic cu o alcoolemie de 0,94 mg/l. Poliţiştii au reţinut 57 de permise în weekend

Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Obârşia, a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 0,94 mg/l. Doar în acest weekend, poliţiştii olteni au reţinut 57 de permise de conducere, cele mai multe pentru viteză. 

În cadrul activităţilor desfăşurate, în weeşend, pe drumurile din Olt, au fost aplicate 364 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 173.000 de lei.

Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 57 de permise de conducere, dintre care 47 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 5 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 5 pentru alte abateri la regimul rutier.

 De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 6 infracțiuni la regimul rutier.

„În cadrul activităților, la data de 6 septembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au oprit pentru control, pe strada Bălții, în comuna Obârșia, un autoturism condus de către un tânăr de 22 de ani, din aceeași localitate. 

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmite IPJ Olt. 

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.