Un şofer băut a intrat cu maşina într-un gard, la Iancu Jianu

Un dosar penal a fost deschis de poliţişti după ce un tânăr în vârstă de 34 de ani, din comuna olteană Iancu Jianu, băut fiind, a intrat cu autoturismul în garul unui imobil din localitate.


Evenimentul s-a petrecut noaptea trecută, în jurul orei 23.30, pe strada Brutăriei, din comuna Iancu Jianu, județul Olt.

„Din primele verificări, polițiștii au identificat conducătorul auto, respectiv un bărbat de 34 de ani, din comuna Iancu Jianu, județul Olt.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, transmite IPJ Olt.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.