Liderul din lista este însă al unui producător mare, însă e vorba despre un telefon despre care sunt puţin lucruri cunoscute.
3. Geekphone Revolution - Dacă nu trăieşti în Spania, atunci sunt toate şansele să nu fi dat până acum de un produs al celor de la Geeksphone. Chiar şi locuitorii acestei ţări nu ştiu cu toţii de existenţa acestei companii. Ultimul smartphone al celor de la Geeksphone, Revolution, vine într-un mod unic şi la un preţ convenabil. Ce e aşa special la el? Abilitatea de a trece de la un sistem de operare la altul - Android şi Mozilla Firefox OS, şi orice altă open source platform. Telefonul costă 123 de euro, astfel că specificaţiile nu sunt high-end. Are un ecran de 4.7 inc qHD (540 x 960), procesor dual-core Intel Atom Z2560 (1.6GH), 1GB de RAM, 4GB spaţiu de stocare ce poate fi mărit cu card microSD, camera principala de 8MP şi baterie de 2.000 mAh. Telefonul vine iniţial cu Android instalat, însă poţi adaugă Firefox din setări.
2. Fairphone - „Cumpără un telefon şi începe o adevărată mişcare!” este mesajul celor de la Fairphone, cei care promit că smartphone-ul companiei pune mediul şi oamenii pe primul loc. Iar telefonul oferă ceea ce promit aceştia. Cu carcasa de titan, telefonul poate trece prin root fără să pierzi garanţia şi oferă o baterie interschimbabilă de 2.000 mAh. Fairphone oferă părţi înlocuibile ieftine în cazul în care ceva se strică! Restul specificaţiilor includ un ecran de 4.3 inch qHD (540 x 950) cu Dragontrail Glass, procesor quad-core MediaTek MT5689, 1GB de RAM, 16GB spaţiu de stocare ce poate fi mărit, o camera de 8MP cu stabilizator (nu e clar dacă digital sau optic.
1. LG Fx0 - În urmă cu o luna, LG şi operatorul japonez KDDI au anunţat împreună Fx0, un telefon cu aspect unic ce vine cu Firefox OS. Este telefonul cu cele mai ţări specificaţii de pe piaţă ce vine cu acest sistem de operare. Fx0 are un ecran de 4.7 inch, 720 x 1280 (312 ppi), cu un procesor LTE-enabled quad-core Qualcomm Snapdragon 400 cu 4 nuclee 1.2GHz Krait 300 şi Adreno 306 GPU, 1.5GB de RAM. Are o camera principala de 8MP şi una secundară de 2.1MP. Are 16GB spaţiu de stocare ce poate fi mărit cu încă 64GB prin card microSD, o baterie de 2.370 mAh.
Sursa: www.yoda.ro