Cele mai bune metode pentru a-ţi proteja ecranul smartphone-ului

Utilizarea intensă şi păstrarea telefonului mobil în buzunar sau în geantă poate duce la apariţia unor zgârieturi sau pete pe ecranul acestuia. Pentru a preîntâmpina astfel de probleme, specialiştii ThePhoneGeeks ai EuroGsm recomandă cele mai bune soluţii, care ne ajută să păstrăm telefonul într-o stare bună pentru cât mai mult timp.
Printre cele mai sigure şi utilizate metode de protecţie a ecranului se numără husele, care pot juca şi rol de accesorii. Astfel, în funcţie de stil şi vestimentaţie, doamnele şi domnişoarele pot opta pentru huse de diferite culori, cu imprimeuri florale sau chiar ornate cu cristale Swarovski. De cealaltă parte, domnii pot alege huse care reprezintă diferite cluburi de fotbal, jocuri sau brand-uri auto consacrate. În general, acest tip de huse sunt disponibile doar pentru smartphone-urile din gama premium, precum iPhone 4 şi 5, Samsung Galaxy S5, etc.
 
„Pentru cei care folosesc smartphone-uri din clasa premium, recomandarea este să se folosească huse S-View. Acestea sunt tip carte, la deschiderea husei ecranul activându-se automat. În plus, au încorporată o fereastră transparentă care permite vizualizarea informaţiilor precum data şi ora sau mesajele primite, dar şi primirea sau respingerea apelurilor”, a spus Adriana Vlad - ThePhoneGeeks.
 
Pentru utilizatorii care practică activităţi sportive, specialistul EuroGsm recomandă utilizarea unei huse tip bandă, care se poate prinde pe braţ sau în jurul taliei.
 
De asemenea, pentru a proteja ecranul unui telefon mobil se recomandă aplicarea unei folii, pe piaţă existând mai multe variante: de sticlă, anti-amprentă, tip oglindă, duo protect (se aplică atât pe faţa ecranului, cât şi pe spatele smartphone-ului), anti-reflex (reduce la minim reflexia luminii şi a razelor ultraviolete) sau anti-şoc (protejează ecranul împotriva loviturilor puternice ori căzăturilor accidentale). Dintre acestea, cele mai eficiente sunt cele de sticlă, având grosimea de 0,3 mm şi protejând  ecranul telefonului împotriva zgârieturilor, a prafului şi a şocurilor.
 
La fel de importantă ca protecţia ecranului este şi întreţinerea lui. Astfel, pentru menţinerea ecranului curat este recomandată utilizarea unui kit de curăţare, ce constă într-un pulverizator cu o soluţie specială şi o lavetă din microfibre. 
 
„În cazul în care nu deţineţi un astfel de kit, puteţi curăţa ecranul folosind o lavetă destinată  suprafeţelor fine. Nu este recomandat să folosim şerveţele ori prosoape de bucătărie, deoarece acestea pot zgâria suprafaţa ecranului. În cazul în care este nevoie de lichid, se poate umezi foarte puţin laveta în apă şi în niciun caz nu trebuie utilizate produse chimice, amoniac sau soluţii pe bază de alcool, deoarece acestea pot deteriora suprafaţa ecranului”, a mai spus Adriana Vlad.
 
Sursa: www.economica.net