O singură clipă de neatenţie a provocat un accident cumplit pe drumul județean 703P, din judeţul Vâlcea. O maşină în care se aflau trei persoane, printre care şi un copil, a plonjat în râul Olt, fiind plimbată zeci de metri de curenţi.
Când pompierii au reușit să aducă autoturismul la mal, tânăra care se afla la volan, tatăl ei şi nepoţelul de 5 ani erau deja în stare critică, arată observatornews.ro.
Din nefericire, tânăra de 23 de ani şi tatăl ei nu au supravieţuit. Starea lor s-a agravat în timpul nopții, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a le salva viața.
În jurul orei 18.00, un apel la 112 anunță că o mașină a căzut în râul Olt și este purtată în amonte de curenți. În câteva clipe, autoturismul a început să se scufunde. În mașină se aflau șoferița, în vârstă de 23 de ani, nepotul ei de 5 ani și tatăl acesteia, de 68 de ani.
Accidentul s-ar fi petrecut după ce, într-o clipă de neatenție, șoferița a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, apoi a lovit gardul de protecție și a plonjat în apă.
Timpul îndelungat petrecut sub apa rece ca gheața a făcut ca cele trei victime să intre în șoc hipotermic. Când pompierii au reușit să aducă mașina la mal, toți trei erau deja în stare critică.
Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare, într-o încercare disperată de a-i readuce la viață. După zeci de minute, bărbatul de 68 de ani a fost transportat în stare extrem de gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
„A fost adus în stop cardio-respirator, cu manevre în curs de resuscitare, pe care le vom continua, deoarece pacientul este în șoc hipotermic. Vom continua manevrele până la încălzirea pacientului", a declarat Maria Crețu, șef garda UPU Sibiu.
La scurt timp, și băiețelul de cinci ani a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, iar șoferița – la Spitalul din Râmnicu Vâlcea.
Tânăra de 23 de ani se afla în vacanță în România și urma să se întoarcă în Germania, unde avea locul de muncă. Înainte de producerea accidentului, aceasta și-a luat nepotul și tatăl pentru a merge să spele mașina și să alimenteze.