Tânără de 20 de ani, ucisă de fostul iubit chiar sub ochii mamei şi ai bunicului. Femeia a fost şi ea rănită

O tânără de 20 de ani a fost ucisă cu sânge rece de fostul iubit, un bărbat de 23 de ani, chiar sub ochii mamei sale. Atacatorul a înjunghiat-o mortal, apoi a încercat să o omoare și pe femeia care i-a dat viață fostei partenere. Din fericire, mama tinerei a supraviețuit, însă a fost grav rănită.


Tânăra de 20 de ani se afla acasă, alături de mama și bunicul ei, în comuna Spiridoneşti din Neamţ, când fostul iubit a apărut la poartă. Hotărât să-și recupereze o sumă de bani pe care i-ar fi împrumutat-o fetei, bărbatul de 23 de ani a intrat în curte. După ce a primit din nou un refuz, individul a pus mâna pe cuțit și le-a înjunghiat pe ambele.

„El a spus că s-au mai certat de la bani. Spune că i-a trimis o sumă de bani, iar ea nu mai recunoştea. El i-a spus: să-mi dai banii înapoi”, a declarat mama bărbatului, potrivit observatornews.ro.

„Nepoata a ţipat, iar în timpul acesta am venit spre ele”, a declarat bunicul fetei ucise.

„Au fost sesizaţi de către o femeie de 37 de ani cu privire la faptul că în timp ce se aflau în curtea locuinței, din localitatea Spiridonești, atât ea cât și fiica sa, de 20 de ani, ambele din aceeași localitate, au fost înjunghiate cu un cuțit de către un tânăr, de 23 de ani, care ar fi plecat de la fața locului”, a declarat Andreea Atomei, IPJ Neamț.

Din nefericire pentru tânăra de 20 de ani medicii nu au mai putut face nimic. Mama ei a scăpat ca prin minune, însă rănile suferite sunt extrem de grave.

„O pacientă de 37 de ani, stabilă hemodinamic, dar cu plăgi penetrante în abdomen. A fost dirijată direct în sala de operaţie, unde s-a intervenit chirurgical, având plăgi la nivelul stomacului şi intestinului”, a declarat Maria Talmacel, Medic CPU Spital Roman.

Deşi a încercat să fugă, individul a fost capturat de polițiști în județul Bacău.

„Acesta se află în custodia polițiștilor, urmând a fi administrate mãsurile procedurale”, a declarat Andreea Atomei, IPJ Neamț.