Surprize pentru copiii din Slatina, de 1 iunie. 21 de ateliere cu activităţi, în Parcul Tineretului

Slatina redevine capitala jocurilor pentru copii, de 1 iunie, când Primăria Slatina organizează 21 de ateliere de activităţi în Parcul Tineretului.


Printre activităţile puse la dispoziţie copiilor se numără pictură pe sticlă, face painting, teatru, olărit, interpretare muzicală, dar şi ateliere cu ochelari 3D pentru Realitatea Virtuală (VR).

Activităţile sunt disponibile în intervalul orar 9.00-14.00.

 Iată lista completă a atelierelor:

 1.         Atelier de pictat și modelat baloane – în cadrul acestui atelier, copiii se vor distra pictând și modelând baloane în diverse culori și mărimi.

2.         Atelierul de pictură pe sticlă - în cadrul acestui atelier, copii vor învăța să picteze pe sticlă

3.         Atelierul de picturi pe față (face painting) – animatorii evenimentului vor picta copii pe față cu diverse culori astfel încât să semene cât mai mult cu personajele din desene animate.

4.         Atelier de improvizație teatru - jocuri de improvizație și creativitate, coordonate de actori costumați în personaje de poveste.

5.         Atelierul Teatru de păpuși – micii spectatori vor asista la un spectacol de teatru în care actorii vor fi înlocuiți de diverse păpuși colorate.

6.         Atelierul de confecționat și construit măști din materiale reciclabile. În cadrul acestui atelier, copii învață să refolosească sticle de plastic, tuburi de carton, dopuri de plută, cheițe metalice de la conserve, iar obiectele confecționate vor fi luate de fiecare participant, fiind imaginația lui creativă. Vom învăța să salvăm planeta, aducând la viață resturi din plastic, carton, hârtie.

7.         Atelier de pictură diversificată – în cadrul acestui atelier, copiii vor fi încurajați să parcurgă  tainele picturii, dând frâu liber imaginației.

8.         Atelier de Olărit – acest atelier este menit să îi poarte pe copii pe aripile istoriei, când strămoșii noștri practicau cu măiestrie arta olăritului. Aceștia vor fi ghidați și învățați să modeleze diverse vase;

9.         Atelier de interpretare muzicală – cum în fiecare copil trăiește un mic artist, în cadrul acestui atelier micii interpreți vor avea ocazia să experimenteze muzica printr-o joacă alături de animatori;

10.       Atelierul de realitate virtuală - experiente virtuale – copiii vor pătrund într-o lume virtuală cu  ajutorul ochelarilor magici 3D – VR;

11.       Atelierul Medieval - atelier de săbii - tehnici de lupta coordonate de 2-3 cascadori cu experiență îmbrăcați în costume medievale. Locul în care se va desfășura atelierul va arăta ca o cetate medievală pregătită de sărbătoare, decorata cu steaguri si blazoane. Vor fi expuse in incinta atelierului obiecte de decor care ne vor aminti de acele vremuri. Copiii vor avea săbii din lemn, cu ajutorul cărora vor învăța tehnicile de luptă;

12.       Atelierul tir cu arcul -  În cadrul acestui atelier copiii vor avea arcuri din lemn cu ajutorul cărora vor învăța tehnicile de tras la țintă;

13.       Atelier de mărgelit – în cadrul acestui atelier, copiii vor fi încurajați să parcurgă tainele mărgelitului;

14.       Atelierul de dans modern – în cadrul acestui atelier copii vor avea ocazia să învețe pași de dans într-o joacă alături de animatori;

15.       Atelierul fanteziei - la acest atelier copii vor da frâu liber imaginației și vor realiza diverse obiecte pe care le vor vopsi/ picta;

16.       Atelierul de confecționat jucării – la acest atelier copii își vor testa îndemânarea și vor realiza obiecte handmade din materiale de înaltă calitate (materiale textile, hârtie, carton);

17.       Atelierul pictură/desen – la acest atelier copii vor fi îndrumați să se exprime mai ușor și să aștearnă pe hârtie cu ajutorul culorilor, trăirile și stările interioare;

18.       Atelierul Clubul lui Mickey Mouse – În cadrul acestui atelier vor fi prezente minim 7 personaje din lumea Disney;

19.       Atelierul cu baloane - În cadrul acestui atelier operatorul economic va pune la dispoziție 3.000 de baloane multicolore (cu rozetă și băț, pentru a fi oferite copiilor) inscripționate cu textul ”Primăria Slatina”, un smile zâmbitor și textul ”1 Iunie” ;

20.       Atelierul Căsuța imaginației – în cadrul atelierului copii vor fi ghidați pas cu pas în lumea minunată a formelor și culorilor cu ajutorul tehnicilor de pictură, desen și modelaj;

21.       Atelierul de reciclare creativă – în cadrul atelierului se vor transforma obiectele reciclate (pet-uri. dopuri, hârtie, carton) în jucării și obiecte ingenioase;