Sportul Vişina Nouă vrea cel puţin un punct în disputa cu Urban Titu

Fotbaliştii pregătiţi de Laurenţiu Urîtu vor să scoată un rezultat pozitiv în partida de la sfârşitul acestei săptămâni pe care o vor susţine în deplasare contra celor de la Urban Titu.

Gruparea de Liga a III-a Sportul Vişina Nouă va evolua la sfârşitul acestei săptămâni în deplasare. Formaţia din sudul judeţului va merge la Titu pentru confruntarea cu Urban din localitate. Meciul se anunţă unul destul de greu pentru formaţia olteană, însă jucătorii aflaţi sub comanda lui Laurenţiu Urîtu vor să se întoarcă neînvinşi. Confruntarea dintre cele două echipe va avea loc vineri, cu începere de la orele 17.00.

 

Oltenii vin după o victorie obţinută pe propriul teren, scor 2-1, în faţa celor de la CS Podari. De partea cealaltă, Urban Titu vine după un eşec înregistrat pe terenul celor de la Atletic Bradu, scor 3-1. Înaintea confruntării de vineri Sportul Vişina Nouă se află la un singur punct în spatele dâmboviţenilor. Elevii lui Laurenţiu Urîtu ocupă poziţia a şaptea, cu 23 de puncte, contabilizate în urma celor şapte victorii, trei remize şi nouă eşecuri. De partea cealaltă, gazdele de la sfârşitul săptămânii se clasează pe locul şase, cu 24 de puncte acumulate în urma celor şapte succese, trei rezultate de egalitate şi a celor opt înfrângeri înregistrate.

 

Rafailă: „Partidă dificilă”

 

Adrian Rafailă este conştient că partida de la Titu va fi una destul de dificilă, însă se aşteaptă ca elevii pregătiţi de Laurenţiu Urîtu să facă un meci bun şi să obţină un rezultat pozitiv. Oficialul a declarat că are planuri pentru viitor şi este important ca cei de la Sportul să obţină cel puţin un rezultat de egalitate în acest joc.

 

„Va fi o partidă destul de dificilă, cum au fost toate de până acum. Sperăm să facem un meci bun la Titu şi să obţinem cel puţin un punct. Este important acest lucru şi sper să reuşim. Va reveni şi Badea după cartonaşul roşu primit în partida cu cei de la Câmpulung. În mare parte avem toţi jucătorii valizi şi sperăm să facă un meci bun. Am nişte planuri pentru viitor şi este destul de important să obţinem un rezultat pozitiv în această etapă. Este bine dacă vom câştiga jocurile care urmează pentru a sta mai liniştiţi pe final. Deocamdată, mai avem de muncit”, a afirmat Adrian Rafailă, directorul sportiv al singurei echipe din cadrul Ligii a III-a.


Formaţia probabilă - Sportul Vişina Nouă:
Gălan, Căpraru, Sârbu, Neacşu, Rădulescu, Dumbravă, Glişcă, Aria, Stancu, Dinu, Holtea.