Candidatul ALDE la Camera Deputaţilor, Tudor Florea, răspunde acuzaţiilor venite din partea conducerii liberale a Primăriei Scorniceşti, dezvăluind interesele patrimoniale ale primarului Ion Prioteasa şi viceprimarului Daniel Tudor.
„Domnule viceprimar Tudor Daniel, nu mai fiți supărat că s-a pierdut proiectul cu spațiile verzi de la stadion, că încerc și eu să judec cât de bine pot cu ce acte am! De pierdut s-a pierdut tot din cauza ta! Probabil te-ai supărat și când s-au făcut plăți ilegale, din bugetul Scorniceștiului, pentru lucrări neexecutate la terenurile de sport de la Bircii și Mărgineni, acolo unde au lucrat firmele tale! Nu te-ai supărat tu, dar s-a supărat Curtea de Conturi!”, spune reprezentantul ALDE.
Tudor Florea arată că peste zece miliarde lei vechi au mers către firme controlate de viceprimar, acuzând lipsa de corectitudine şi încălcarea legii de către reprezentantul PNL.
„Păi, domnule viceprimar, eu m-am atins de banii Scorniceștiului, încât să-mi spui că nu vreau binele oamenilor? Adică, vrei să te credem că de la sume fabuloase, de ordinul miliardelor vechi, pe an, încasate de la bugetul local în perioada 2012-2015, ai venit la un salariu amărât de 2.000 și ceva de lei? Ei, bine, până acum ceva vreme afacerist, iar acum om politic, nu? Nici naiba nu te crede! Sau ne luați de proști? Vă spun eu că nu suntem! Între 2012-2015, peste zece miliarde de lei vechi au mers către SC Danijob Construct SRL, SC Denisa Construct SRL, firmele viceprimarului. S-a prestat: demolare școală veche Bircii, achiziționare lemne foc, amenajare teren sport Bircii, amenajare-betonare teren sport Mărgineni, amenajare alei pietonale și spații verzi, reparații Școala Generală Bircii - 106.000 lei, amenajare platformă Jitaru în valoare de 61.998 lei etc. Așa că, domnu̕ vice, lăsaţi-o mai moale! La banii luați de la bugetul Scornicești, stai bine, iar la corectitudine ești pe minus!”, arată Tudor Florea.
Vicele Tudor Daniel, omul lui Moisescu
Reprezentantul ALDE spune că viceprimarul din Scorniceşti este controlat de Ion Moisescu, preşedintele PNL-ului din localitate, care îl pregăteşte pe Daniel Tudor pentru o candidatură la primărie, în 2020.
„În prezent, Tudor Daniel nu mai este administrator la aceste firme, s-a făcut om politic și s-a pus cu burta pe carte. Studiază cursurile Facultății de Management București! Cine este Tudor Daniel și cine îl susține poltiic? Un răspuns simplu ar fi: Ion Moisescu, președintele PNL Scornicești? Domnule Ion Moisescu, am înțeles, citind ziarele, că pe acest viceprimar intenționează PNL să-l propulseze candidat la primărie în 2020! Să înțeleg că cei patru ani de făcut afaceri, cu banul public din Scornicești, vi l-au recomandat?!”, se întreabă Tudor Florea.
Cei de la ALDE reclamă şi lipsa de transparenţă a conducerii liberale a Scorniceştiului, care refuză să le pună la dispoziţie aleşilor documente publice, deşi au cerut în scris acest lucru.
„În afară de afacerile pe care le-a făcut, nu are ce să caute pe această funcție, nici politic, nici matematic, pentru că PNL a luat la consiliul local 2.022 de voturi, din fix 6.000! Vă zic să ne uităm în trecut și să privim spre viitor! Avem un mandat PNL 2012-2016, cu puține realizări, cel puțin în infrastructura rutieră, avem 2-3 kilometri de covor asfalt în patru ani. Dacă continuăm să ne dăm mari în fața Consiliului Județean, o să ajungem să ne plimbăm cu căruțele prin Scornicești! Deci, domnule Moisescu, avem un primar proaspăt pus în funcție, care are treabă de făcut și care trebuie să înțeleagă că primăria nu e un SRL care să facă afaceri cu firme prietene, ci este o instituție a statului! Așteptăm și noi documente ca să putem lua decizii. Am cerut în scris contracte de consultanță, de concesionare, bugetul de venituri și cheltuieli, raportul de audit pentru Biroul Contabilitate și Achiziții Publice, statul de funcționari și grila de salarizare etc”, afirmă Tudor Florea.
El a vorbit şi despre alte nereguli, făcute pe faţă de conducerea PNL Scorniceşti şi de aleşii locali liberali: „Cât privește ședințele extraordinare din luna noiembrie, pentru accesarea de fonduri europene, s-a cerut în 14.11.2016 aprobare proiect Amenajare spații verzi - zona stadion, aprobare proiect reabilitare Grădiniță Mărgineni, Grădinița Mogoșești, Școala Generală Negreni. Primul proiect nu a trecut. Al doilea proiect a trecut, domnul primar Prioteasa precizând că pentru fiecare obiectiv sus menționat se vor plăti din bugetul local 76.800 lei cu TVA, pentru studii de fezabilitate, consultanță etc. Consilierii ALDE au fost reticenți în a vota toate proiectele pentru că au mai fost alocați, la sfârșitul anului 2015, circa 60.000 lei pentru consultanță anvelopare bloc 108, 57, 52 și pentru centrală electrică la primărie. Am înțeles că ar fi probleme cu aceste proiect, dar nu pot să vă dau detalii pentru că nu ni se pun acte la dispoziție. În 23.11.2016 are loc a doua ședință unde se resupune la vot propunerea de proiect privind Amenajare spații verzi - zona stadion. Un număr de trei consilieri se ridică și pleacă, din cauză că nu se dau documente privind numele firmelor de consultanță și celelalte documente foto-copiate cerute în ședința din 31.10.2016. Se face o cerere care se semnează de nouă consilieri, se depune la secretariat și se precizează că dacă li se oferă documentele cerute se prezintă pe 24.11.2016 și votează proiectul! În 24.11.2016 se convoacă ședință, nu se prezintă nicio foto-copie la ce s-a cerut, iar cei nouă consilieri părăsesc sala dezamăgiți”.
Tudor Florea spune că s-a ajuns în situaţia ilară ca aleşii să nu ştie ce votează, deoarece executivul nu le prezintă documentele pentru care li se cere girul.
„Aceste documente par a fi Sfintele Moaște astfel încât n-avem voie decât să le atingem! Eu, ca și consilier, ca membru în comisia buget-finanțe, ce judec, dacă nu ne dați acte? Dacă ne gândim la prima ședință de consiliu local, din 22.06.2016, unde consilierii PNL vorbeau de redactarea unui ziar local de informare, transparență totală, nu știu ce să ne bufnească: râsul sau plânsul?! În final, doresc să le zic scorniceștenilor că sunt mult mai multe lucruri de spus despre clica PNL Scornicești, că îi respect și ar trebui să aibă încredere în mine! Dacă sunt persoane care se simt lezate de cele declarate, le rog să mă acționeze în instanță, unde le aștept cu probe!”, a conchis Tudor Florea.
Material comandat de ALDE, filiala Olt, executat de SC Total Media SRL, CMF: 11160008.