Premieră medicală la Slatina: Primul stent montat cu succes la Spitalul Județean. Un pacient de 70 de ani a fost salvat de la un infarct iminent

Spitalul Județean de Urgență Slatina marchează o etapă istorică în cardiologia intervențională. La doar două luni de la inaugurarea angiografului de ultimă generație, echipa medicală coordonată de medicul cardiolog Eugen Țieranu a realizat prima procedură de angioplastie cu montare de stent, salvând viața unui pacient aflat într-o situație critică.


Pacientul, un bărbat în vârstă de 70 de ani, fusese diagnosticat cu angină instabilă, o afecțiune extrem de periculoasă care reprezintă antecamera infarctului miocardic. Datorită noii dotări a spitalului, acesta nu a mai trebuit transferat către centre din alte județe, intervenția salvatoare fiind efectuată rapid și cu succes chiar la Slatina.

Eugen Țieranu, medic primar cardiologie și cardiologie intervențională, cel care a coordonat intervenția, a explicat importanța vitală a acestei proceduri.

„În premieră a fost realizată prima procedură de angioplastie percutană cu implant de stent, ceea ce înseamnă implantarea unui stent la nivelul unei artere coronare la un pacient în vârstă de 70 de ani, care avea o angină instabilă. Ce înseamnă asta: înseamnă că îngustarea la nivelul arterei coronare, care era critică, severă, undeva la peste 95%, risca să pună în pericol viața pacientului care putea să facă un infarct miocardic. Din fericire, am reușit să implantăm un stent, a fost un real succes și cel mai sigur mâine pacientul poate merge liniștit acasă”, a declarat medicul Eugen Ţieranu. 

Medicul a subliniat, de asemenea, necesitatea ca astfel de tehnologii să devină standardul în medicina de urgență regională.

„Ar trebui să existe în fiecare spital județean această aparatură angiograf și oameni pregătiți care să implanteze stenturi, să efectueze proceduri de cardiologie intervențională, coronarografii, angioplastii. De cele mai multe ori, exact cum era și cazul pacientului rezolvat astăzi, putea fi un caz critic care să sufere un infarct miocardic, dar am reușit să implantăm stentul și practic să evităm acest eveniment cardiovascular neplăcut", a mai spus cardiologul.

Investiție de peste 7 milioane de lei în sănătatea oltenilor

Angiograful care a făcut posibilă această premieră este unul dintre cele mai moderne aparate de imagistică din țară. Valoarea investiției se ridică la 7.160.000 lei, fondurile fiind asigurate de Consiliul Județean Olt și Ministerul Sănătății.

De la punerea în funcțiune a aparatului, activitatea a fost intensă. În două luni, medicii au efectuat deja 10 coronarografii (investigația prin care se vizualizează arterele inimii) și această primă angioplastie cu montare de stent.