Viitorul economist Petre S. Aurelian s-a născut în Slatina, la data de 12 decembrie 1833, în familia unui profesor venit din Transilvania, Gheorghe Ardeleanu, profesor la renumita şcoală „Ionaşcu”, socotit drept organizatorul învăţământului în limba română în Slatina, şi a Constantinei. Nu a apucat să-şi cunoască tatăl, pe care îl pierde la o vârstă fragedă, dar a moştenit o mare parte din calităţile sale.
„Tatăl său moare când copilul avea numai un an, iar mama se recăsătoreşte cu Matei Musceleanu, secretar al Magistratului oraşului Slatina. În casa acestuia creşte Aurelian, timp în care urmează clasele primare, la şcoala în care funcţionase ilustrul său părinte. Ca fiu de învăţător primeşte din partea Eforiei Şcoalelor (Ministerul Învăţământului - n. red.) o bursă în baza căreia îşi continuă studiile următoare la Colegiul «Sfântul Sava» din Bucureşti. Face pentru scurt timp unele studii de medicină şi juridice, la care renunţă în 1885. Obţinând o bursă de stat, Petre S. Aurelian pleacă la studii în 1856 la Grinon, în Franţa, spre a urma agricultura şi economia”, explică Gheorghe Mihai în cartea „Personalităţi slătinene”.
Pionier în domeniul economic
După finalizarea studiilor, Petre S. Aurelian revine în ţară şi funcţionează ca director al Imprimeriei Statului şi „Monitorului Oficial”, perioadă în care funcţionează şi ca profesor şi director la Şcoala de Agricultură şi Silvicultură din Pantelimon, pe care o organizează pe baze moderne.
„În domeniul gândirii economice, Petre S. Aurelian este creatorul complexului economiei naţionale. A formulat, verificat şi aplicat rezultatul cercetării proprii privind folosirea agrotehnicii superioare. A militat pentru obţinerea independenţei naţionale şi întărirea economică a ţării, prin înfiinţarea unei «industrii naţionale proprii». Mai mult, Aurelian este iniţiatorul cooperativelor de credit, înscriindu-şi numele printre pionierii cooperaţiei române”, notează Gheorghe Mihai.
Carieră politică diversificată
De-a lungul întregii sale vieţi, Petre S. Aurelian va ocupa diferite funcţii politice de înaltă importanţă. Astfel, în decurs de 25 de ani, el a ocupat funcţia de ministru de nu mai puţin de şase ori: de câte două ori portofoliile Lucrărilor Publice şi Domeniilor şi, câte o dată, pe cele ale Instrucţiei Publice şi Internelor. În plus, pentru o perioadă de patru luni, 2 decembrie 1896-12 aprilie 1897, a ocupat chiar funcţia de prim-ministru al României.
„Om politic cu vederi înalte, P. S. Aurelian este unul dintre întemeietorii Societăţii Culturale «Ateneul Român», şi un frecvent susţinător al unei direcţii realiste în învăţământ, cerută de dezvoltarea socială a statului român în perioada respectivă. Ca ministru al Instrucţiunii Publice a luat măsuri pentru: organizarea atelierelor şcolare, înfiinţarea şcolilor medii reale, alături de liceele clasice, îmbogăţirea salarizării cadrelor didactice şi crearea unui fond pentru construcţii şcolare. Pentru nevoile şcolii a scris în 1880 un foarte bun «Manual de agricultură», pentru şcolile normale şi primare rurale. După această experienţă, îşi continuă activitatea politică, fiind desemnat pe rând ministru de Interne şi al Agriculturii. Spre sfârşitul vieţii, Aurelian este ales preşedinte al Camerei deputaţilor, Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi preşedinte al Senatului, în două mandate”, după cum aflăm din cartea „Personalităţi slătinene”.
Ultimii ani şi recunoaşterea
Om al epocii sale şi atent la moştenirea ştiinţifică a Europei, Petre S. Aurelian a fost ales la vârsta de numai 38 de ani membru al Academiei Române, secţia ştiinţifică, devenind primul economist român recunoscut de acest for. Cu seriozitatea care îl caracteriza, activitatea publicistică şi luptele politice în care s-a angajat în a doua parte a vieţii sale nu l-au îndepărtat de la îndeplinirea îndatoririlor ce-i reveneau şi îi erau încredinţate de către mediul academic. Astfel, între 1871 şi 1906, cât a făcut parte din cel mai înalt for ştiinţific al ţării, este ales, aproape fără întrerupere, în diferite funcţii de conducere: secretar al secţiei ştiinţifice, vicepreşedinte şi apoi preşedinte al acestei secţii, ulterior, vicepreşedinte şi preşedinte al Academiei Române. S-a stins din viaţă la 25 ianuarie 1909, la Bucureşti, lăsând în urmă o bogată moştenire ştiinţifică, economică, agronomică, gazetărească şi practică.
Referindu-se la personalitatea sa, istoricul Nicolae Iorga aprecia în preajma dispariţiei fizice a savantului că „Dispare la o vârstă înaintată P. S. Aurelian, preşedintele Senatului, care a fost unul dintre cei dintâi români care a avut cunoştinţe serioase de agricultură. Ideile sale protecţioniste şi industriale au fost determinante în epocă pentru ţară”.
Ca o recunoaştere a meritelor lui Aurelian şi în semn de mulţumire, la 19 septembrie 2000 a luat fiinţă la Slatina Colegiul Economic „Petre S. Aurelian”.