Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au transmis, miercuri, că s-a deschis un dosar penal în cazul morţii lui Flavius Magraon, înecat în râul Olt, şi că în aceste zile sunt audiaţi martorii.
Procurorul Liviu-Gigi Milca, purtătorul de cuvânt al PJ
Slatina, a declarat că ancheta este în curs, se audiază martori şi încă se administrează
probele.
„La momentul acesta, este deschis un dosar penal privind
săvârșirea infracţiunii de ucidere din culpă, pentru moartea acelui tânăr în
vârstă de 19 ani, în comuna Verguleasa. Cercetările sunt în curs de
desfăşurare, chiar în momentul acesta sunt audiaţi martori. Urmează să fie
audiaţi, în cursul zilei de astăzi, mai mulţi martori, respectiv şi în zilele
următoare. Încă se administrează probatoriul pentru stabilirea situației de
fapt care s-a întâmplat în data de 1 iunie”, a declarat procurorul.
Tragedia s-a produs, sâmbătă, în comuna Verguleasa. Flavius
Magraon, fotbalist U19 al CSM Slatina, ar fi căzut de pe un skijet. El se afla
cu un alt adolescent, în vârstă de 17 ani, care a reuşit să se salveze.
Duminică, în jurul orei 11.00, trupul neînsuflețit al
tânărului înecat în Olt a fost identificat de scafandri, la aproximativ 100 de
metri în larg și adus la mal. Decesul a fost constatat de medicul Serviciului
Județean de Ambulanță.
În sprijinul scafandrilor ISU Olt au venit şi trei scafandri
din Mehedinţi şi Teleorman.