Oltul Curtişoara se impune, pe teren propriu, cu CSM Alexandria

Oltul Curtişoara a câştigat, scor 2-1 (0-1), meciul cu CSM Alexandria, disputat sâmbătă după-amiază, pe teren propriu, prin golurile marcate de Rareş Vozaru şi Marius Şofaru. Cu acest rezultat, Curtişoara urcă pe locul şase în clasamentul seriei a V-a a Ligii a III-a. 

Echipa pregătită de Dan Ignat a avut forţa să revină şi să întoarcă rezultatul, după ce a fost condusă la pauză dintr-un gol încasat în minutul 12, când Andrei Matei a înscris din careu, lateral dreapta, pe lângă portarul Turianu, ieşit în întâmpinare. 

Imediat după fluierul de start al reprizei secunde, în minutul 46, o repunere lungă a lui Rareş Vozaru, din propriul careu, a surprins defensiva adversă. Mingea a traversat întreg terenul, l-a surprinspe portarul oaspeţilor şi a intrat în poartă, restabilind egalitatea.

Golul victoriei a fost adus de Marius Şofaru, în minutul 60, cu o reluare de cap, din apropiere. Tot el a văzut şi cartonaşul rosu în minutul 88, fiind eliminat.

Cu acest succes, Oltul Curtişoara ajunge la 12 puncte şi urcă pe locul şase în clasamentul Seriei a V-a a Ligii a III-a, confirmând forma bună arătată şi în etapa precedentă, când s-a impus în deplasarea de la Progresul Spartac.

În runda viitoare, echipa din Curtişoara se va deplasa pe terenul formaţiei teleormănene CSL Nanov, într-o partidă programată sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 15.00.