O minoră, din Balş, lovită de maşină pe o stradă din Craiova

O fetiţă de 10 ani, din oraşul Balş, judeţul Olt, a fost lovită de o maşină, condusă de un şofer în vârstă de 47 de ani. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 17.30. În urma impactului, copila a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

Potrivit IPJ Dolj, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din Băilești, pe strada Brestei, la intersecţie cu strada Oborului, din Craiova, ar fi accidentat o minoră de 10 ani, din Balș, județul Olt.

În urma evenimentului rutier, minora a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale fiind, conştientă și cooperantă.

Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, transmite IPJ Dolj.

 În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.