Momente emoționante în comuna Voineasa, unde o bătrână ajunsă la venerabila vârstă de 100 de ani a fost sărbătorită de autoritățile locale și județene. Femeia a primit vizita reprezentanților administrației publice, care au dorit să îi aducă un omagiu pentru un secol de viață și să îi transmită personal urări de sănătate și liniște.
Cu acest prilej, Consiliul Județean Olt i-a acordat suma de 1.000 de lei și o diplomă aniversară, în semn de apreciere pentru întreaga sa viață și pentru contribuția adusă comunității de-a lungul anilor. Totodată, Primăria Voineasa, în baza unui proiect de hotărâre aprobat de Consiliul Local Voineasa, i-a oferit suma de 2.000 de lei, un tort aniversar și un buchet de flori.
Primarul comunei, Liviu Anuța, a transmis un mesaj emoționant cu ocazia centenarului:
„Cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani a doamnei Crăciun Fira, îi transmitem cele mai calde urări de sănătate, bucurie și de liniște sufletească. Centenarul dumneavoastră este o realizare extraordinară și un exemplu de perseverență, înțelepciune și curaj pentru întreaga comunitate. Vă dorim ca fiecare zi să vă aducă momente pline de fericire alături de persoanele dragi.
Noi, autoritățile locale, alături de reprezentantul Consiliului Județean, vă dorim multă sănătate și un sincer și călduros «La mulți ani!»”