Nu este prima oară când De Mezzo foloseşte maşina unei instituţii în scop personal: La Sectorul 5 se plimba cu autoturismul Amenajări Edilitare și Salubrizare SA, un operator de servicii publice

Prefectul Mario De Mezzo foloseşte maşina instituţiei pentru a-şi face campanie electorală, după cum a recunoscut într-o recentă conferinţă de presă. El a folosit autoturismul instituţiei pentru a hărţui familia primarului Emil Moţ, confirmând acuzaţiile edilului care a prezentat şi dovezi video. Pentru folosirea resurselor publice în interese personale, un fost primar al municipiului Iaşi a fost condamnat la cinci ani de închisoare, însă De Mezzo nu e la prima faptă de acest gen.


Jurnaliştii de la Investigatoria scriu că Mario de Mezzo, pe când era director adjunct al Oficiului pentru Drepturile de Autor, folosea o mașină roșie ca focul, marca Dacia. 

„Inițial am presupus că liberalul a uitat să treacă și acest autoturism în declarația de avere.

Dar ne-am uitat pe balanța de cheltuieli a operatorului de servicii de utilitate publică Amenajări Editare și Salubrizare SA și am remarcat, cu stupoare, că mașina cu numărul de înmatriculare condusă de Mario de Mezzo și parcată la ORDA aparține, de fapt, celor de la AES, care și plătește pentru RCA”, scria sursa citată.

Mario De Mezzo a vorbit  foarte relaxat pe marginea subiectului, contactat de jurnalişti, şi confirmat în integralitate toate aspectele sesizate: „Activitatea în primărie este exact aceea pe care un consilier personal o are, adică îl ajut pe Oleg în baza experienței pe care o am în coordonarea instituțiilor pe care le are, la rândul lui, delegate de la primar și la ORDA îmi respect atribuțiile de director adjunct, în baza obiectivelor setate”.

Mario de Mezzo a fost îndepărtat din această funcţie de unde încasa aproape 7.000 lei, chiar de către Cristian Popescu Piedone, după întoarcerea sa la conducerea Sectorului 5. Edilul n-a stat la discuţii cu cel care încasa două venituri de la Stat.

Simultan, pe lângă banii de la S5, actualul prefect încasa şi un salariu de aproape 9.000 lei pe lună de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), unde ocupa postul de director adjunct.

La scurtă vreme după ce a fost numit prefect de Olt, a fost întrebat de jurnalişti dacă lua bani din două salarii de la stat. Mario De Mezzo a declarat, cu aceeaşi nonşalanţă: „Eram şi director adjunct la ORDA. Aveam două servicii”.


În campanie electorală, cu maşina Prefecturii

Primarul Emil Moţ a prezentat presei clipuri de pe camerele de supraveghere de la casa socrului său din comuna Slătioara, unde cei trei copii minori ai săi merg la bunici. Pe imaginile video se vede cum prefectul este cu autoturismul Prefecturii, către care fuge atunci când îşi dă seama că cineva din interiorul gospodăriei l-ar putea observa.

Întrebat în cadrul unui fiasco de conferinţă de presă, desfăşurat la sediul PNL Olt, ce căuta în timpul programului de lucru şi cu autoturismul Instituţiei Prefectului pe un câmp din Slatina, Mario De Mezzo a declarat: „Am fost în calitate de prefect!”.

Atunci când a fost chestionat cu privire la fuga sa pe câmp, el a spus că „doar” se întorcea la maşină.

Emil Moţ a anunţat că îl va acţiona în instanţă pe prefectul Mario De Mezzo, acuzându-l pe acesta că îl hărţuieşte pe el şi pe membrii familiei acestuia, printre care cei trei copii.

Primarul a declarat, în cadrul emisiunii „Reporter 24”, că prefectul vine periodic la casa socrului său din comuna Slătioara, de multe ori încălcând proprietatea privată, şi se filmează pentru canalul său de Tiktok.

Scandalul filmuleţelor erotice cu De Mezzo

Prefectul de Olt a ajuns în atenţia publică şi după ce a acuzat că laptopul său a fost accesat, iar mai multe imagini, inclusiv unele de conținut intim, au ajuns în spațiul public. Aceste imagini, care au început să apară pe 5 octombrie 2023, includ și fotografii cu vicepreședintele PNL, Gigel Sorinel Știrbu, susținător al lui De Mezzo și implicat în numirea acestuia în funcția de prefect.

Fotografiile îl arată pe Știrbu într-o vacanță în Mexic, îmbrăcat lejer și fumând, iar în articole se sugerează că acestea provin de pe dispozitivul electronic al prefectului. Cu toate acestea, Mario De Mezzo a declarat într-o intervenție televizată că nu a avut niciodată acele fotografii cu colegul său de partid.

În setul respectiv există şi imagini video cu o femeie, alături de vocea prefectului, vorbind vulgar.

Imaginile au o vechime de peste zece ani și, potrivit declaraţiei lui De Mezzo pentru Adevărul, puteau fi preluate doar de pe laptopul său, fie direct, fie prin accesare de la distanță în momentele în care acesta era conectat la Internet.

Prefectul a mai declarat că nu știe când au fost copiate imaginile, dar a sesizat organele de anchetă pentru a descoperi circumstanțele incidentului.

La începutul anului, ziaristul George Radu, proprietarul publicaţiei „Ţinta”, a fost chemat la poliţie în dosarul filmuleţelor erotice cu prefectul Mario De Mezzo.

Precedent penal

Fostul primar al municipiului Iaşi a fost condamnat definitiv, în luna august a anului 2022, de Curtea de Apel Iaşi la cinci ani de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, într-un dosar în care era acuzat că a folosit resursele şi angajaţii Poliţiei Locale Iaşi pentru spionarea amantei sale.