Liberalii cer ca Laura Giura, consilier local, să preia funcţia de primar al Slatinei, până în luna octombrie, când va fi învestit noul edil ales în urma scrutinului din 9 iunie. Primarul Emil Moţ şi cei doi consilieri au demisionat, săptămâna trecută.
Potrivit unei postări pe Facebook a preşedintelui PNL Slatina, liberalii le solicită social-democraţilor care au majoritatea în actualul legislativ local să-i nominalizeze dintre cei patru consilieri ai PNL pe Laura Giura şi Viorel Rogojinaru drept viceprimari. Şedinţa Consiliului Local ar urma să se desfăşoare marţi, 16 iulie.
Mai departe, solicitarea este ca Laura Giura să fie învestită cu atribuţiile de primar interimar. Mandatul ei ar urma să se întindă pe trei luni, până când noul primar va fi învestit în funcţie, la finalul lunii octombrie.
Săptămâna trecută, primarul Slatinei Emil Moţ a demisionat
din funcţie, gestul său fiind urmat şi de viceprimarii Gigi Vîlceleanu şi
Alexandru Berechet.
Emil Moţ a cerut, printr-o postare pe Facebook, celor de la
PNL să desemneze doi viceprimari, iar unul dintre aceştia să preia interimar
funcţia de primar al Slatinei.
Acest lucru este posibil doar cu votul consilierilor PSD.
sursa foto: Facebook