Președintele PNL Nicolae Ciucă vine, duminică, într-o comună din Olt să lanseze un candidat acuzat că ar fi furat din banii companiei locale de apă, atunci când lucra ca gestionar. Totodată, organizaţia Brastavăţu a liberalilor a fost zguduită de un scandal sexual, unul dintre membrii partidului fiind arestat preventiv pentru că a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră, colegă de clasă cu fiica sa.
Președintele Senatului şi al PNL este aşteptat, duminică la
Brastavăţu, pentru lansarea candidaturii lui Cristian Constantin Dobre la
primăria comunei. Doar că Nicolae Ciucă este pus în situaţia să susţină un om
care are cel puţin probleme de moralitate, dacă nu şi penale. Potrivit
documentelor obţinute de Gazeta Nouă, atunci când era gestionar la compania de
apă din localitate, în perioada 2013-207, Dobre a băgat mâna în vistieria
firmei, provocând o pagubă de peste 28.000 lei.
Practic, el încasa facturile de la cetăţenii comunei dar nu
îi mai depunea la casieria companiei. Până la un punct, Dobre şi-a asumat
situaţia şi chiar a plătit o parte din bani.
Săptămâna trecută, Cristian Constantin Dobre a postat un
clip pe pagina sa de Facebook ameninţându-i cu plângeri penale pe cei care mai
îndrăznesc să vorbească despre trecutul său.
Membru PNL Brastavăţu, arestat pentru relaţii sexuale cu minori
Organizaţia PNL Brastavăţu a fost zguduită de un scandal de
pedofilie, în urmă cu două luni, după ce s-a aflat Marian Stoian, un bărbat în
vârstă de 33 de ani din locaitate, arestat preventiv după ce a violat o copilă
în vârstă de 14 ani, colegă de clasă cu propria fiică, este membru de vază al
partidului.
Totul s-a petrecut în seara zilei de 11 martie, în jurul
orei 20.00. Copila în vârstă de 14 ani
ar fi întreținut raporturi sexuale consimțite cu liberalul Marian Stoian. Fata
este colegă de clasă chiar cu fiica bărbatului în vârstă de 33 de ani.
Relaţia a fost divulgată autorităţilor de către tatăl
copilei de 14 ani.
Marian Stoian a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv
pentru 30 de zile.
Până să ajungă după gratii pentru viol, Marian Stoian era
propus pe lista de consilieri locali ai PNL Brastavăţu.
Mai mult, liberalul a participat activ la întâlnirile cu
noua conducere a partidului, existând fotografii în care este foarte apropiat
de fostul prefect de Olt, de preşedintele PNL Olt şi de directorul ANL Emanuel
Oproiu.
Individul apare şi în mai multe postări de pe pagina de
Facebook a preşedintelui PNL Brastavăţu, Cristian Constantin Dobre.