Medicul penal Liliana Berca rămâne în arest

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au cerut la sfârşitul sâptămânii trecute prelungirea perioadei de arest preventiv pentru medicul penal, din cadrul Casei Judeţene de Pensii Olt, Liliana Berca. Femeia a fost arestată pentru 29 de zile pe 22 octombrie, fiind acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Ieri, magistraţii Tribunalului Olt a decis că Liliana Berca rămâne după gratii în continuare.

„Am obţinut prelungirea arestării preventive pentru doamna doctor”, ne-a declarat procurorul de caz, Eugen Iacobescu.

Medicul expert a fost filmată zie întregi, perioadă în care a primit mită în repetate rânduri, fie de la oameni care vroiau să se pensioneze, fie de la cei deja pensionaţi pentru revizuirea dosarelor.
Numai în ziua flagrantului, Liliana Berca a luat mită de 20 de ori, anchetatorii găsind în biroul său 41 de milioane lei vechi, printre care şi cinci bnconte de câte 100 lei, marcate cu „mită”. La percheziţia domiciliară au găsit alte 87 de milioane şi un depozit de „cadouri” – ţigări, băuturi alcoolice, parfumuri, cutii cu bomboane de ciocolată.

Preotul Berca apare pe imagini

Soţul femeii, preotul Mihai Berca, a fost uspectat de la bun început că ar fi ştiut despre apucăturile nevestei.

„Soţul apare în repetate rânduri pe imaginile surprinse în cabinetul doamnei doctor. Pune clar mâna pe bani. Deocamdată nu am avut timp pentru el, dar va fi audiat”, ne-a declarat Eugen Iacobescu. Preotul ar putea fi acuzat de complicitate la luare de mită sau favorizarea infractorului.