Marius Oprescu le cere liberalilor din judeţ să-şi dea demisia din funcţiile ocupate, dacă vor să facă Opoziţie: Ceea ce fac ei în momentul de faţă e jenant

Preşedintele PSD Olt Marius Oprescu le-a cerut, vineri, membrilor PNL care ocupă funcţii publice în judeţ să-şi dea demisia, dacă partidul este în Opoziţie, aşa cum a declarat joi şeful interimar al liberalilor, deputatul Gigel Sorinel Ştirbu.


Marius Oprescu spune despre colegii de Coaliţie că au o atitudine jenantă şi că neputinţa lor se transformă în ură.

„Dacă tot trec în Opoziţie, cred că ar trebui să-şi dea demisia din funcţiile publice pe care le ocupă toţi. Adică, ei vor să se creadă în Opoziţie, în condiţiile în care deţin în judeţul olt jumătate din funcţiile politice şi administrative. Cred că ar trebui să-şi dea demisia şi să se apuce serios de Opoziţie. Ceea ce fac ei în momentul de faţă e jenant, nu e nicio Opoziţie. Neputinţa se transformă în ură faţă de partenerii lor de guvernare şi am înţeles că s-au apucat de plângeri penale. Doar asta pot să facă, sunt jenanţi”, a afirmat preşedintele PSD Olt.

Preşedintele interimar al PNL Olt, Gigel Sorinel Știrbu a declarat, joi, că în judeţ nu funcţionează coaliția pe care PSD și PNL o compun la nivel central, pentru guvernare comună.

„Coaliția nu funcționează în Olt. Aici suntem în Opoziție”, a declarat liderul interimar al PNL Olt.

Declaraţia vine în contextul în care potrivit protocolului din Coaliţie, PNL Olt şi-a pus oameni în mai multe funcţii de conducere a unor instituţii din judeţ, printre care Instituţia Prefectului, Direcţia Finanţelor, Garda de Mediu sau ISJ Olt.