Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a vorbit despre acţiunea de PR desfăşurată de prefectul Mario De Mezzo, vineri după-amiază, la Spitalul Slatina.
Marius Oprescu şi-a exprimat convingerea că De Mezzo a fost
mânat doar de interese electorale şi a ignorat legile şi procedurile legale.
„E clar că să te duci la spital, la ora 14.00, vinerea, nu
era mânat decât de interese electorale și politicianiste. Nu avea niciun
interes să facă lumină într-un caz în care te duci personal, fără organe de
control. E clar că a fost o acţiune pompieristică. Se pare că domnului prefect
atunci când l-au numit, nu i-au făcut și protecția muncii cum se spune. Adică
să ia la cunoștință că știe că există un Cod Administrativ și că l-a citit și
l-a înțeles”, a declarat Marius Oprescu.
„Fără protecția muncii era să-și prindă mâna în strung”
El a adăugat că indiferent de numele prefectului, acesta nu poate
acţiona în afara procedurilor din Codul Administrativ.
Prefectul Mario De Mezzo a făcut un scandal-monstru, vineri, atunci când nu a fost lăsat să însoţească echipa DSP care făcea un control la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Potrivit unor surse, vineri, în momentul în care a descins
la Spitalul Slatina, prefectul Mario De Mezzo nu avea niciun document
justificativ, aşteptându-se să fie primit doar pe baza persoanei sale. Fiind
pus în postura de a i se cere un document, el a încercat să le producă pe loc.