Marius Iancu (PSD Olt): Alături de colegii noștri din Parlamentul și Comisia Europeană, putem lua cele mai bune măsuri pentru persoanele care au nevoie de ajutorul statului

Deputatul social-democrat de Olt Marius Iancu transmite susținerea categoriilor vulnerabile rămâne unul dintre principalele obiective ale guvernării PSD.

El arată, într-o postare pe Facebook, că pe lângă cele două măsuri de acordare de vouchere pentru alimente și de vouchere pentru energie, finanțate din bani europeni, Ministerul Muncii a lansat încă două proiecte cu finanțare europeană pentru persoanele vulnerabile.

Sprijinirea persoanelor care au dificultăți în găsirea unui loc de muncă. ANOFM va avea ca obiectiv principal îndrumarea cetățenilor pentru formarea și reconversia profesională. Structurile județene nu se vor axa doar pe plățile de indemnizații, ci vor avea un rol activ pe piața muncii din comunitățile locale.

Servicii comunitare integrate pentru comunitățile rurale.  În colaborare cu Ministerul Sănătății și Ministerul Educației se va extinde proiectul pilot (deja implementat, la 2000 de comunități rurale) prin care cetățenii vor avea acces la servicii medicale de bază, asistență socială și consiliere școlară pentru combaterea abandonului școlar.

 „Toate aceste programe s-au realizat cu sprijinul social democraților europeni pentru că, alături de colegii noștri din Parlamentul și Comisia Europeană, putem lua cele mai bune măsuri pentru persoanele care au nevoie de ajutorul statului, iar orice stat are datoria să îi protejeze!”, transmite Marius Iancu.