Marius Iancu (PSD), despre noile reguli privind pensionarea: Sunt nişte principii, iar ele trebuie transpuse într-o legislaţie, ca să poată fi aplicate

Deputatul PSD Marius Iancu a explicat când se vor aplica noile norme privind pensionarea la vârsta de 65 de ani.

Parlamentarul oltean a declarat, în cadrul emisiunii „Reporter 24”, că treptat se va ajunge la aceeaşi vârstă de pensionare, în toate domeniile.

„Toată politica dusă de Marius Budăi şi de PSD a fost pentru convingerea specialiştilor din Comisia Europeană şi s-a reuşit să se renunţe la acel procent de 9,4% şi acea perioadă de 50 de ani în care pensiile nu mai puteau fi indexate, în România. Iar acum, pentru pensiile speciale s-au convenit mai multe lucruri, una dintre ele fiind vârsta de pensionare de 65 de ani. Dar, se va ieşi treptat. Cei care ieşeau la pensie acum la 50 de ani, la 45 de ani, cei din Armată, din Poliţie, din Magistratură, vor ieşi. Treptat, vârsta va ajunge şi în aceste domenii la fel ca în sistemul public de pensii. Nu se poate face de mâine, sunt nişte principii, iar ele trebuie transpuse într-o legislaţie, ca să poată fi aplicate”, a explicat Marius Iancu.

Ministrul Muncii Marius Budăi a anunţat, luni, că printre principiile agreate cu reprezentanţii Comisiei Europene în discuţiile de la Bruxelles, se numără creşterea treptată a vârstei de pensionare pentru toţi românii până la vârsta de 65 de ani.

De asemenea, a fost agreată şi eliminarea unor pensii speciale, iar pensia va fi calculată raportat la întreaga perioadă de muncă, nu doar la ultimii ani de activitate, atunci când salariile sunt mai mari. Social-democratul a mai precizat că a primit dispoziţii ca până miercuri să fie scrise toate amendamentele, astfel încât să poată fi depuse în Parlament.