Liga TSD Slatina revine acasă, la ediția a VII-a

Peste doar câteva săptămâni, Slatina se pregătește să găzduiască din nou una dintre cele mai așteptate competiții sportive dedicate tinerilor pasionați de fotbal. Este vorba despre Liga TSD Slatina, competiție ajunsă la ediția cu numărul șapte, organizată de Tinerii Social Democrați din municipiu. 


Evenimentul va debuta pe 20 septembrie și promite să aducă în fața publicului local meciuri pline de energie și emoție.

Organizatorii au decis ca anul acesta competiția să se desfășoare pe terenurile de la baza sportivă „Răzvan Raț” din Slatina. Această alegere a fost determinată de dorința jucătorilor și a suporterilor de a readuce Liga TSD acolo unde a prins contur. 

„Suntem bucuroși să vă anunțăm că Liga TSD Slatina ajunge la cedea VII ediție. Anul acesta, datorită dorinței exprimate de jucători și de suporteri, ne întoarcem acasă, la Slatina, la baza sportivă «Răzvan Raț». Debutul competiției va avea loc pe 20 septembrie, iar acest lucru reprezintă pentru noi un prilej de bucurie și emoție, pentru că aici, la Slatina, s-a scris o poveste importantă din Liga TSD, iar noi ținem cu Slatina cu aceeași energie și devotament ca până acum”, a declarat Costi Iamandi, președintele TSD Slatina.

  • O competiție cu tradiție și pasiune

Liga TSD Slatina a devenit de-a lungul timpului mai mult decât o simplă competiție sportivă. Ea este o tradiție locală care adună în fiecare an tineri pasionați de fotbal, dornici să își demonstreze talentul și să se bucure de spiritul de echipă. Organizatorii își propun ca și în 2025 să ofere participanților și publicului meciuri spectaculoase, dar și momente de socializare și divertisment. Atmosfera va fi, ca de obicei, una animată de fair play, entuziasm și implicare.

  • Înscrieri deschise până pe 15 septembrie

Cei care doresc să participe la competiție se pot înscrie până pe data de 15 septembrie. Procesul de înscriere este coordonat de echipa TSD Slatina, care a pus la dispoziție canalele de comunicare de pe rețelele de socializare. 

„Pentru cei interesați îi așteptăm pe pagina noastră de Facebook TSD Slatina, dar și pe pagina noastră de Instagram TSD Slatina. Înscrierile se vor face până pe data de 15 septembrie. Avem acolo o parte din echipa care se va ocupa de fiecare dosar în parte și vă așteptăm pe toți în numărul cât mai mare. Ședința tehnică va avea loc pe data de 18 septembrie la sediul Partidului Social-Democrat, unde împreună cu echipele înscrise vom stabili programul desfășurării competiției”, a mai precizat Costi Iamandi.

Edițiile anterioare ale Ligii TSD Slatina au adus bucurie atât participanților, cât și publicului, iar organizatorii își propun să păstreze standardul ridicat al evenimentului. În fiecare an, competiția a adunat numeroase echipe și suporteri care au creat o atmosferă specială. Și în acest an, TSD Slatina promite surprize pentru jucători și spectatori, consolidând astfel statutul de eveniment sportiv de referință în comunitate.