Jandarmii olteni, la datorie în localităţile în care sunt organizate manifestări cultural artistice

Jandarmii vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la mai multe manifestări cultural-artistice ce se vor desfășura în perioada 19-21 mai , în localitățile: Vișina Nouă, Tătulești, Drăgănești-Olt, Crâmpoia, Văleni, Vitomirești, Giuvărăști, Grojdibodu și Obârșia, unde se preconizează participarea unui public numeros.

Pentru că urmează zile cu multe evenimente cultural-artistice, prilejuite de sărbătoarea creștin-ortodoxă ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, iar întreaga comunitate trebuie să se bucure în liniște și siguranță, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt s-a luat o serie de măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea siguranței participanților și pentru asigurarea intervențiilor în cazul solicitărilor imediate.

Efectivele de jandarmerie, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Olt, vor asigura măsurile de ordine publică pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentelor, prin monitorizarea tuturor activităţilor în vederea asigurării unui climat de siguranţă civică.

Jandarmii vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la mai multe manifestări cultural-artistice ce se vor desfășura în perioada 19-21 mai a.c., în localitățile: Vișina Nouă, Tătulești, Drăgănești-Olt, Crâmpoia, Văleni, Vitomirești, Giuvărăști, Grojdibodu și Obârșia, unde se preconizează participarea unui public numeros.

De asemenea, s-au luat măsuri pentru desfășurarea în condiții optime la două manifestări sportive: la meciul de fotbal dintre echipele CS Vedița Colonești și Minerul Costești din data de 19 mai a.c., ora 18:00, în localitatea Colonești, precum și la competiția de ciclism din data de 21 mai a.c. care va avea loc în zona Pădurii Strehareți din municipiul Slatina”, transmite Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Olt.

Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale şi aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora.

              Pentru desfășurarea evenimentelor în condiții optime, facem următoarele recomandări participanților:

-             să respecte indicațiile organizatorilor și forțelor de ordine;

-             să nu se implice în acțiuni ce ar putea conduce la tulburarea ordinii publice;

-             în caz de nevoie, să solicite sprijin în mod direct sau prin apel la 112.