Un adolescent, în vârstă de 15 ani, elev la „Metalurgic”, dat dispărut de familie, după ce nu a revenit de la şcoală

UPDATE. Băiatul a fost găsit pe raza municipiului Slatina. Acesta a declarat că nu a fost victima niciunei infracţiuni. Ştirea iniţială: Un adolescent, în vârstă de 15 ani, este dat dispărut de către familie. Acesta este elev la Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina, iar după terminarea orelor nu a mai revenit acasă. Familia a alertat poliţia, deoarece băiatul nu răspunde la telefon. Cei care l-au văzut sunt rugaţi să sune la 112.

Poliţiştii olteni caută un tânăr care a plecat de la școală şi nu a mai revenit la domiciliu. Persoanele, care deţin informaţii care pot ajuta la găsirea băiatului, sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de urgenţă 112. 

„În urma cu puțin timp, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către o femeie, din comuna Vâlcele, cu privire la faptul că nepotul său, FIERARU MARIAN, în vârstă de 15 ani, a plecat după terminarea cursurilor școlare, din municipiul Slatina şi nu a mai revenit la domiciliu. 

Semnalmente: înălțime aproximativ 1.65 metri, constituție atletică, greutate 45-50 kilograme, ten măsliniu, față ascuțită 

Ultima oară când a fost văzut, acesta era îmbrăcat în pantaloni de trening de culoare închisă, tricou înflorat, geacă neagră din fâș”, transmite IPJ Olt.  

Activitățile de căutare sunt în plină desfășurare,  polițiști din cadrul Poliției municipiul Slatina,  împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Coteana fiind angrenați în activități. 

Persoanele care deţin informaţii care pot conduce la găsirea acestuia sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.