Administraţie
2019-09-11, 12:31:51
Sediu nou pentru Inspectoratul de Stat în Construcţii Olt
Inspectoratul de Stat în Construcţii Olt s-a mutat într-un nou sediu, în Slatina, începând de astăzi, clădirea în care funcţiona instituţia până în prezent intrând într-un amplu proces de reabilitare.
Nou sediu al instituţiei este pe strada Ana Ipătescu din Slatina, la numărul 4A, în clădirea în care, în trecut, a funcţionat Centrul de Calcul. În aceeaşi clădire mai funcţionează Direcţia Regională de Statistică şi Agenţia Domeniile Statului Olt.
Motivul mutării Inspectoratului de Stat în Construcţii Olt într-un nou imobil este faptul că fostul sediu, care funcţiona într-o clădire monument istoric de pe strada George Poboran din Slatina, va intra într-un proces de reparaţii capitale şi extindere. Durata lucrărilor este de doi ani, tot atât va dura şi relocarea funcţionarilor instituţiei în sediul de pe strada Ana Ipătescu.

Comentarii
loading...
Redacţia
2019-09-11 12:31:51Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro