În cuvinte seci, aşa cum apar în majoritatea manualelor de istorie de astăzi, şi chiar de ieri, despre Nicolae Titulescu se spune aşa: diplomat român, s-a născut la Craiova, pe 4 martie 1882, şi a murit la Cannes, pe 17 martie 1941. A fost ministru de externe în patru guverne, între anii 1927-1928 şi 1932-1936 (an în care a fost obligat să renunţe definitiv la cariera diplomatică, după ce România a trecut de partea Germaniei fasciste). Exilat de Carol al II-lea, s-a refugiat în Franţa, unde a murit cinci ani mai târziu, conducătorii patriei pe care a iubit-o atât de mult refuzând să-i respecte măcar testamentul, prin care îşi exprima dorinţa ca rămăşiţele sale să fie aduse în ţară şi înhumate „la picioarele lui Take Ionescu”.
Profesorul Potra ne invită la neuitare
Abia în 1966 apare prima monografie şi un an mai târziu, un volum cu documente diplomatice ale strălucitului orator, diplomat de talie internaţională şi promotor al păcii, calităţi pentru care contemporanii recunoscători l-au supranumit „ministru al Europei”.
Printre autorii volumului menţionat se numără şi profesor doctor George G. Potra, cel care de 46 de ani îl studiază pentru a ni-l releva. Ieri, în sala de protocol a Muzeului Judeţean Olt, acesta a mărturisit, în faţa unui restrâns auditoriu, că după atâta timp „Nicolae Titulescu nu este un subiect încheiat, încă îl redescopăr”. Legându-şi destinul de personalitatea marelui diplomat, George G. Potra este cel care în urmă cu 20 de ani înfiinţa „Fundaţia Europeană Titulescu”, sub egida căreia sunt editate, cu mari eforturi financiare (statul român nu dă un leu), volume ce dezvăluie în detaliu, pe bază de documente şi fotografii, viaţa şi cariera acestei personalităţi.
A XIX-a ediţie a Zilelor „Nicolae Titulescu” a debutat duminică, 20 martie, în comuna unde şi-a petrecut copilăria şi care-i poartă numele, cu o slujbă arhierească, oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu PS Sebastian, Episcop al Slatinei şi Romanaţilor. A urmat un parastas religios şi au fost depuse flori la mormântul familiei Titulescu, iar la casa memorială s-a desfăşurat o conferinţă în cadrul căreia George Potra a vorbit despre „candidatura lui Nicolae Titulescu în alegerile parlamentare din 1937 pentru un post de deputat în judeţul Olt”.
Luni, 21 martie, Muzeul Judeţean Olt a găzduit o reuniune ştiinţifică în care, alături de prof. Potra, au avut expuneri prof. universitar Constantin Vlad – fost diplomat şi prof. univ. dr. Ioan Scurtu – preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, ambii membri ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă din ţara noastră.
Marile Puteri ale Europei, la picioarele diplomatului român
„De mai bine de 20 de ani, sub înaltul patronaj al Fundaţiei Titulescu, se desfăşoară la Braşov, la Craiova şi la Slatina o serie de acţiuni care îşi propun să onoreze memoria acestui mare om politic şi diplomat român. Nicolae Titulescu spunea despre poporul român că are trei calităţi nepreţuite. Prima dintre ele, puternicul sentiment naţional. A doua, cea a unei loialităţi profunde, iar cea de-a treia, o generozitate înnăscută. Doamnelor şi domnilor, s-a înşelat oare Titulescu, dacă privim ce s-a întâmplat după 1941 în spaţiul românesc şi european?! Răspunsul îl daţi dumneavoastră astăzi, prin prezenţa la această acţiune de omagiere. Eu cred că atâta vreme cât mai există oameni ca dumneavoastră, care pot să se aplece, să vibreze la acest testament politic, moral, ideatic, intelectual pe care ni l-a lăsat Nicolae Titulescu, credem că nu s-a înşelat şi mai avem cele trei calităţi. Poate multora li se par aceste noţiuni desuete, însă privind ceea ce se întîmplă în spaţiul românesc, nu avem dreptul să lăsăm să se aştearnă praful istoriei peste o serie de simboluri ale istoriei naţionale. Nu trebuie să permitem ca un Avram Iancu să fie spânzurat într-o piaţă publică de tot felul de neaveniţi. Cine urmează, Nicolae Titulescu pentru Trianon? Dezavuăm toate aceste instincte care nu-şi au locul într-o lume care se vrea democratică. Şi ceea ce propunem noi, prin reuniunea de astăzi, este ceva de substanţă, care să demonstreze perenitatea valorii datorate unor simboluri naţionale”, a spus directorul muzeului, Laurenţiu Guţică.
Comentariile noastre sunt de prisos în faţa expunerilor celor trei eminenţi oameni de ştiinţă. În ediţia de astăzi, cu promisiunea că tot ceea ce s-a spus acolo va fi prezentat în continuare, pentru că este mult prea important ca să pierdem aceste bijuterii, să luăm aminte la prof. Ioan Scurtu. Pentru că spaţiul este restrâns, am ales un fragment care evidenţiază diferenţa monumentală între Titulescu şi „diplomaţia zilelor noastre”.
„Până la Titulescu, reprezentanţii României erau doar auziţi, nu şi ascultaţi. În 1933, Mussolini a propus un pact prin care Italia, Germania, Franţa şi Marea Britanie să decidă asupra organizării Europei, inclusiv în probleme teritoriale. Atât Franţa, cât şi Marea Britanie au acceptat cu mare plăcere. Numai că Titulescu a venit imediat şi a spus că se află alături pactul societăţii naţiunilor, pe care cele două ţări trebuiau să-l respecte (Italia şi Germania erau state revizioniste). S-a dus la Londra, a discutat cu primul ministru, cu ministrul de externe, cu alţi lideri politici şi le-a atras atenţia că prin pactul celor patru se urmăreşte de fapt revizuirea teritorială, care înseamnă război. Or, societatea naţiunilor era creată tocmai pentru a evita războiul. Dar situaţia cea mai delicată a fost cea a francezilor, pentru că Franţa era sora noastră mai mare, protectoarea noastră, garanta Mica Înţelegere, garanta Polonia, pacea, şi iată Franţa accepta ideea revizuirii. Şi atunci el a jucat un teatru de mare rafinament şi forţă. O ziaristă franceză spune că se auzeau de la un etaj la altul strigătele lui Titulescu la ministrul de externe francez, atrăgându-i atenţia că Franţa nu-şi respectă angajamentele. Pactul societăţii naţiunilor prevede egalitatea statelor şi ca atare nu pot patru să decidă în numele tuturor. Acelaşi pact admitea revizuirea teritorială, dar numai cu acordul tuturor statelor membre, şi în primul rând al celor aflate în cauză. Şi atunci, Bancour, intimidat de forţa lui Titulescu şi de argumentaţia lui, a spus «găseşte-mi o soluţie să ies din această situaţie». Titulescu i-a spus «să-mi faci o scrisoare oficială în care să spui că pactul celor patru nu vizează Mica Înţelegere, şi Polonia şi că pactul se aplică integral». Bancour a scris acea scrisoare şi prin aceasta pactul celor patru a fost evitat şi revizuirea graniţelor nu s-a mai putut face. Iată cine era Titulescu şi care era capacitatea lui. Poate că dumneavoastră vă gândiţi acuma dacă ministrul nostru de externe ar putea să procedeze într-o manieră similară. Vă asigur că nu. Vă asigur că va trebui să ceară audienţă, să i se fixeze ora, timpul cât poate vorbi. Or, Titulescu le fixa el programul, nu invers”, a spus prof. Scurtu.
