Medicii de familie din judeţ, întrunire la Caracal. Doctorii trebuie să plătească o taxă de participare

Medicii de familie din judeţ sunt invitaţi la Medical Forum Caracal 2019 - „Sănătatea, între prevenţie şi aderenţa la tratament şi limitări administrative”. Întrunirea va avea loc pe 23 mai, la Teatrul Municipal Caracal.

La această conferinţă va fi prezent şi vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), medicul Rodica Tănăsescu, care va vorbi despre îmbunătăţirea constantă a educaţiei medicale, cât şi despre provocările legislaţiei actuale: contract cadru, dosarul electronic al pacientului sau codul fiscal.

Medicii care nu sunt membri ai SNMF trebuie să achite la faţa locului o taxă de participare de 40 de lei, pentru cei înscrişi accesul fiind gratuit.

Doctorii care participă la acest eveniment vor primi şase credite EMC.