Eveniment

2020-01-22, 15:32:21

Magistraţii Tribunalului Olt protestează împotriva eliminării pensiilor de serviciu. Se judecă doar urgenţele şi cauzele penale

Magistraţii Tribunalului Olt se alătură protestelor instanţelor din toată ţara şi îşi suspendă activitatea, începând de mâine, fiind nemulţumiţi de decizia Guvernului de a elimina pensiile speciale.

Potrivit unui comunicat remis de instanţă, se vor judeca doar cauzele urgente şi cauzele penale.

„Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Tribunalului Olt este abilitat să aducă la cunoştinţă publicului faptul că la data de 22.01.2020 a avut loc Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Olt care a hotărât suspendarea activității de judecată a cauzelor aflate pe rolul instanţei, începând cu data de 23.01.2020, pe o durată nedeterminată, cu excepţia cauzelor urgente în materie civilă (ordonanţe preşedinţiale, măsura plasamentului de urgenţă, ordine de protecţie, adopţia, suspendări provizorii de executare, grefă) şi a cauzelor penale, având în vedere specificul acestei secţii”,
se arată în comunicatul citat.

Judecătorii sunt nemulţumiţi că Guvernul Orban a decis eliminarea pensiilor de serviciu în cazul magistraţilor şi personalului auxiliar din justiţie.

Şi procurorii Parchetului Olt s-au declarat împotriva eliminării acestor drepturi, însă, potrivit prim-procurorului Anca Anuţa, nu se vor alătura protestelor.

Comentarii

Redacţia

2020-01-22 15:32:21

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...