Primul transfer pentru Liga Naţională. Interul Alexandra Andrei, fostă Gogoriţă, a semnat cu CSM Slatina

Oficialii grupării CSM Slatina au perfectat primul transfer al verii. Interul stânga Alexandra Andrei a semnat un contract valabil pe un sezon cu nou-promovata în Liga Naţională. Handbalista de 26 de ani a evoluat, stagiunea trecută, pentru SCM Craiova.

Oficialii echipei de handbal CSM Slatina au dat startul formării lotului pentru abordarea Ligii Naţionale. Experimentata handbalistă originară din Corabia, Alexandra Andrei, fostă Gogoriţă, a semnat pe un sezon cu nou-promovata.

Jucătoarea ce evoluează în linia de  nouă metri are mare experienţă în primul eşalon handbalistic. Sosită de la SCM Craiova, „Gogo”, aşa cum este cunoscută de iubitorii handbalului, a mai evoluat pentru echipele Rulmentul Braşov, HCM Râmnicu Vâlcea şi HC Alba Sebeş. Alexandra Andrei a cucerit, stagiunea trecută, medalia de argint în Cupa României, alături de echipa din Bănie.

Handbalista ce va evolua pentru CSM Slatina are prezenţe în toate selecţionatele tricolore. La nivelul naţionalei de junioare şi tineret, Alexandra Andrei are 28 de meciuri jucate şi 27 de goluri marcate. Prima convocare la selecţionata tricoloră a avut-o în 2011, în perioada în care naţionala era pregătită de Radu Voina.