FOTO&VIDEO. Salvată de pompieri după ce s-a arucat în fântâna din gospodărie, la Studina

O femeie în vârstă de 39 de ani, din Studina, a fost salvată de pompieri, joi seara, după ce s-a aruncat în fântâna din gospodărie.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsăştenu, a declarat că pompierii Gărzii Vișina și Detașamentului Caracal și un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță au intervenit în comuna Studina, sat Studinița, pentru salvarea femeii dintr-o fântână.

Misiunea a avut un grad ridicat de dificultate, fântâna având peste 20 de metri adâncime și diametru de circa 90 de centimetri.
Peste salvarea femeii, un pompier, asigurat cu un brâu și o cordiță de salvare, a coborât în fântână și a reușit să o scoată pe femeie la suprafață.

„Femeia, în vârstă de 39 de ani, a fost preluată de echipajele medicale, conștientă, cu traumatism cranio-cerebral și transportată la CPU Caracal. Pe timpul misiunii pompierii au fost sprijiniți de cetățeni și de un echipaj de poliție”, a declarat Băsăşteanu.

Potrivit vecinilor, este vorba despre o familie organizată din Studina. Mai mult, atunci când femeia s-a aruncat în fântână, soţul acesteia se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.