FOTO. Străzi şi trotuare aflate în stare de degradare, în Corabia, administrate de CNAIR. Primăria a amplasat panouri prin care informează că nu poate interveni pe aceste artere

Primăria Corabia din judeţul Olt a amplasat pe mai multe străzi din oraş panouri informative prin care informează că aceste străzi sunt parte integrantă a unor drumul naţional şi, prin urmare, sunt administrate de Compania de Drumuri şi nu de administraţia locală. Pe panouri sunt trecute şi numerele de contact ale instituţiei din subordinea Ministerului Transporturilor.


Este vorba despre străzile Carpați, Dumitru Buzdun şi Traian, care sunt parte a drumului naţional DN 54. Reprezentanţii aduc la cunoştinţă că, în conformitate cu Ordonanța de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, art.1 ( pct. 3), fac parte integrantă din drum, trotuarele și plantațiile (arborii) din zona drumului.

Iar, în conformitate cu art. 21 al aceleiaşi ordonanţe, Ministerul Transporturilor este administratorul drumurilor de interes național, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Reprezentanţii Primăriei Corabia spun că au înaintat o solicitare către această instituție, pentru a interveni de urgență asupra DN 54 -  străzile Carpați, Dumitru Buzdun şi Traian pentru a asigura o deplasare în siguranță atât a autovehiculelor, cât și a pietonilor. O solicitare a fost înaintată și Serviciului Circulație al Poliției orașului Corabia pentru a se asigura respectarea siguranței circulației, pe acest tronson de drum.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Corabia, Dan Oltean, a declarat că administraţia locală derulează un proiect cu fonduri europene care vizează reabilitarea tuturor străzilor şi trotuarelor degradate din oraş, cu excepţia celor trei străzi, pe care nu le are în administrare. Reprezentanţii primăriei speră ca şi compania din subordinea Ministerului Transporturilor să aducă infrastructura rutieră la acelaşi nivel ca restul oraşului.

„Am dorit să informăm cetățenii orașului Corabia că aceste străzi fac parte din DN 54 și DN 54 A, deci nu sunt administrate de Primăria Corabia. Avem un proiect important prin POR, semnat în anul 2019, care ne permite să reparăm trotuarele din oraș, aflate într-o stare accentuată de degradare, și din păcate trotuarele aflate pe străzile care aparțin de drumurile naționale nu am putut să le integrăm in proiect. Cetățenii trebuie să fie informați deoarece ne-au făcut sesizări cu privire la starea proastă a trotuarelor și a șoselei de pe DN 54 și DN 54 A. Am informat și noi mai departe autoritățile competente să repare aceste străzi și sperăm să se rezolve cât mai repede această situație deoarece, după cum vedeți, starea acestor drumuri și trotuare este foarte proastă”, a declarat Dan Oltean.