Directori de şcoli din judeţ, cu concurs pe post, ameninţaţi de Inspectoratul Şcolar Olt cu calificative „nesatisfăcător”, dacă nu îşi depund demisiile. Se va lăsa cu plângeri penale

Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt a început vânătoarea directorilor de unităţi de învăţământ din judeţ. Pentru că au concurs pe post, mulţi dintre ei nu pot fi schimbaţi decât dacă la evaluarea anuală primesc un calificativ prost sau îşi dau demisia.

Conducerea liberală a ISJ Olt nu ştie cum să scape de directorii unităţilor de învăţământ, care refuză să fie înregimentaţi politic. Ocupând posturile respective prin concurs, oamenii sunt greu de schimbat în lipsa unei evaluări negative. Astfel, s-a trecut la ameninţări.

Directorului Liceului Tehnologic Drăgăneşti-Olt, Nicuşor Ene, inspectorul şcolar Mihaela Pirnă i-a spus direct că dacă vrea să mai aibă calificativul „Foarte bine” trebuie să-şi dea demisia, altfel va fi evaluat „nesatisfăcător”, situaţie în care nu nu va mai putea ocupa postul de director.

„Săptămâna trecută am fost sunat să mă prezint la ISJ în cursul zilei. Imediat ce am ajuns în biroul doamnei inspector Pirnă mi-a comunicat ca o sa am calificativul «Nesatisfăcător”. Având în vedere că încă nu depusesem fişa de autoevaluare, care are termen de depunere 15 august, logic, am întrebat de ce. Doamna Pirnă mi-a solicitat demisia în schimbul calificativului «Foarte Bine» spunându-mi faptul ca, în cazul unui refuz, scăderea calificativului duce la pierderea dreptului de a mai deține o funcție de conducere și de a obține gradația de merit”, spune directorul Nicuşor Ene.

În aceeaşi zi, şi directorul unei grădiniţe din judeţ a fost contactat telefonic de acelaşi inspector, Mihaela Pirnă. Întâlnirea din sediul ISJ Olt s-a desfăşurat în aceiaşi termeni, demisia şi un calificativ bun sau calificativ scăzut.

„Am fost sunat să mă prezint la ISJ de doamna inspector Pirnă, pentru o discuție. De la început a specificat că va fi directă și mi-a comunicat că o să am calificativul scazut, nefiind necesară depunerea Fişei de Autoevaluare, deoarece dânsa are dosarul meu și îmi cunoaște activitatea. M-a înștiințat că există o singură modalitate de a avea calificativul Foarte Bine, anume demisia mea, dar aceasta sa fie data chiar atunci, în aceeaşi zi!”, spune directorul de grădiniţă. 

Nu doar inspectorul Mihaela Pirnă apelează la astfel de practici. Directorul unei alte şcoli din judeţ, Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu" Caracal, spune că a primit aceeaşi „ofertă” din partea inspectorului Delia Naidin.

„Am avut o vizită la școală a doamnei inspector Delia Naidin, la începutul acestei săptămâni, care mi-a sugerat să-mi dau demisia sau voi suporta consecințele”, spune Cornelia Muşat, directorul şcolii caracalene.

Contactată telefonic, Mihaela Pirnă spune că nu este adevărat, că niciun director de şcoală sau grădiniţă nu a fost „ofertat” cu calificative bune în schimbul demisiei, însă omite faptul că oamenii au înregistrări cu aceste conversaţii ce se pot transforma în plângeri penale.

Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, spune că oamenii l-au informat despre ceea ce se întâmplă în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt şi că singura soluţie rămâne o plângere penală pentru inspectorii care apelează la astfel de practici.

„Le transmit inspectorilor şcolari care aleargă directorii cu concurs prin judeţ că nu sunt reclamangiu de felul meu, dar le voi depune plângere penală în numele directorilor. Am declaraţii de la toţi cei care au fost ameninţaţi şi dacă o ţin tot aşa mă văd nevoit să iau atitudine. Este o bătaie de joc ceea ce fac”, a declarat Marius Oprescu.