Daea: „Lipsa precipitaţiilor a îngreunat lucrările din câmp. Fermierii au executat lucrări suplimentare, cu cheltuieli mai mari”

Prezent pe Terasa Corabia, pentru a verifica stadiul lucrărilor la sistemul de irigaţii din zonă, ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că fermierii din partea de sud a ţării, şi nu numai, au avut de suferit de pe urma secetei din această toamnă. Lipsa precipitaţiilor a îngreunat lucrările din câmp, iar cheltuielile au fost mai mari.

Ţara noastră a înregistrat, în acest an, o producţie record la grâu. Astfel, în 2018, producţia de grâu obţinută la nivel naţional a fost de peste zece milioane de tone. Fermierii olteni au obţinut aproape şase tone de grâu la hectar, ceea ce a făcut ca Oltul să se claseze în primele zece judeţe din ţară.

Recolta pe anul viitor nu pare a fi sub auspicii bune, după ce fermierii olteni s-au confruntat cu o toamnă secetoasă, precipitaţiile lipsind mai bine de trei luni.

Prezent la malul Dunării, pentru a monitoriza lucrările la sistemul de irigaţii din zonă, ministrul Petre Daea spune că fermierii au fost nevoiţi să execute lucrări suplimentare, ceea ce a generat cheltuieli mai mari.

„A fost o toamnă atipică, cu puţine precipitaţii, ceea ce a fost bine pentru a aduce în magazie întreaga producţie pe care au obţinut-o şi mai ales pentru viticultură, unde lucrurile s-au desfăşurat în condiţii bune. În schimb, lipsa precipitaţiilor a îngreunat lucrările în câmp. Fermierii au executat lucrări suplimentare, cu treceri succesive pe sol, cu cheltuieli mai mari”, a spus ministrul.

Acesta a declarat că rapiţa a fost cea mai afectată. 

„Rapiţa a avut cel mai mult de suferit. La nivelul ţării sunt probleme cu rapiţa, pentru că suprafeţe însemnate au fost întoarse pentru că nu au răsărit, iar aşteptarea nu putea să mai fie o soluţie pentru fermieri, cunoscându-se că această cultură este pretenţioasă, iar temperaturile scăzute, sub minus zece grade, îi pot fi fatale”, a adăugat Petre Daea.

Sute de hectare cu rapiţă de la Staţiunea de Cercetare -Dezvoltare Agricolă Caracal au fost întoarse, în această toamnă.