Cumpănaşu candidează?

Cred că nimeni nu poate pune la îndoială imensitatea durerii pe care o resimte familia Alexandrei Măceşanu, având în vedere prin ce trece. Nu vreau să discutăm despre detaliile reale şi ireale ale acestui caz, însă nu mai pot să întorc capul atunci când văd cum anumite persoane încearcă să-şi facă imagine cu cazul de la Caracal.

Primul la care mă gândesc este acest oengist Alexandru Cumpănaşu, prezentat drept unchi al Alexandrei, care are ieşiri ce par calculate şi parte a unui plan. Contestă tot, pune sub semnul întrebării întregul stabiliment şi pozează într-un salvator, pe cal alb, singurul care luptă cu acest sistem şi care ne-ar putea salva, la o adică.

Mă simt revoltat de fiecare dată când îl văd pe la TV sau când citesc despre ce a mai zis sau a mai spus. Pun mereu în balanţă ieşirile sale anterioare, atunci când îi gira pe toţi cei pe care acum îi blamează, de la procurori şi până la politicieni, indiferent de partid.

Am văzut suficiente încât să mai cred că nu există un motiv ulterior, o agendă ascunsă şi nu pot să nu mă gândesc dacă, cumva, Alexandru Cumpănaşu nu vrea să candideze la Preşedinţia României. Ar fi în top trei, după mine, cu şanse reale să intre în turul doi, având în vedere emoţia generată de drama adolescentelor de la Caracal. Întrebarea e însă cine se află în spatele său?