Construirea primei căi ferate prin judeţul Olt, în mijlocul unui scandal diplomatic între statul român şi Germania. Gara Slatina, inaugurată în 1875

Prima linie de cale ferată construită în judeţul Olt a fost inaugurată în 1875 şi făcea legătura între Piteşti - Craiova - Vârciorova. Deşi primul proiect de realizare a unei legături feroviare între Bucureşti şi Craiova a fost propus încă din 1863, abia în anii 1874-1875 s-a lucrat intens la acest tronson, după un scandal diplomatic între Germania şi statul român.

Potrivit istoricului Laurenţiu Guţică, primul proiect de construire a unei căi ferate care să facă legătura între Bucureşti şi Craiova a fost propus guvernului român, în 1863, de către Charles Lefevre, care a gândit construcţia şi exploatarea unei că ferate pe ruta Orşova, Craiova, Slatina, Bucureşti, Piteştiul urmând să fie legat de această linie principală printr-o deviaţie secundară.

„Într-o lucrare aparţinând lui Eugene Henri Garand, apărută în anul 1866, se considera că între Craiova şi Bucureşti, pe linia principală Orşova-Bucureşti erau posibile trei variante. Prima era aceea pe ruta Craiova - Caracal - Roşiori - Vadu Lat - Bucureşti. A doua variantă era aleasă pe traseul Craiova - Balş - Slatina şi în continuare pe drumul vechi al poştei, prin Serbăneşti, Balaciu, Ciolăneşti, Vadu Lat, Bucureşti. Ultima rută propusă era Craiova - Balş - Slatina - Negreni - Costeşti - Piteşti - Goleşti - Găeşti - Odaia Turcului - Ghergani - Bucureşti”, arată istoricul Laurenţiu Guţică, în cartea „Istoria oraşului Slatina”.

Pentru că statul român nu avea banii necesari contruirii unui proiect de infrastructură rutieră de o asemnea anvergură, 921 de kilometri, s-a apelat la concesiune.

„De fapt, capitalul era pus la dispoziţie de guvernul român prin obligaţiuni emise de concesionari, având semnătura ministrului de finanţe şi a comisarului domnitorului Carol I. Astfel, contractul a fost încredinţat dr. Bethel Henry Stroussberg, fără caiet de sarcini, la valoarea de 270.000 franci pe kilometrul de cale ferată. Statul garanta plata cupoanelor prin emisiunea de obligaţii. Durata concesiunii era de 99 de ani, termen după care statul intra în posesia căilor ferate construite”, spune Laurenţiu Guţică.

Astfel, în 1868, prin decretul 1516, apărut în Minitorul Oficial nr. 214, se publica legea privind concesionarea unor căi ferate către doctorul Bethel Henry Stroussberg, ce cuprindea şi traseul Bucureşti - Piteşti - Slatina - Craiova - Vârciorova, ce urma să fie dat în folosinţă în termen de trei ani.

„Stroussberg a încercat să înşele guvernul român, prin lungirea traseului (cu circa 48 de kilometri) pe porţiuni uşor de executat. Astfel, în loc să aleagă un traseu direct Piteşti - Craiova prin Slatina, prezintă la începutul anului 1870 două noi trasee şi anume: un traseu comun pentru ambele vanriante între Piteşti şi Floru (comună în judeţul Olt, situată pe râul Vedea). De aici urma un traseu «foarte întortochiat», care după ce trecea prin Mierleşti şi Ipoteşti de Olt, urca 10 kilometri la Slatina, de unde prin Balş intra în Craiova. Al doilea traseu cobora de la Floru la Caracal, pentru a urca apoi spre Craiova. Pentru a da impresia că nu se abate de la lege, acest traseu avea şi o ramificaţie spre Slatina. Stroussberg considera că traseul, în litera legii, era pentru el «inacceptabil şi ruinător». Deşi traseul prin Caracal era susţinut de proprietarii din Caracal, care au creat avantaje concesionarului, prin cedarea terenului necesar, ambele propuneri au fost refuzate de guvern”, spune Laurenţiu Guţică, în „Istoria oraşului Slatina”.

Pe 5 iulie 1871, guvernul român anulează concesiunea, fapt ce duce la implicarea politică a Germaniei.

„Otto von Bismarck (cancelarul german - n. red.) acuză autorităţile româneşti că urmăresc falimentul lui Stroussberg. Situaţia este rezolvată pe cale diplomatică, prin înfiinţarea, la 25 octombrie 1871, a «Societăţii Acţionarilor Căilor Ferate Române», din care făceau parte deţinătorii de acţiuni şi care avea finanţarea bancherului german Bleichroder. Parlamentul român a reluat discuţia problemei concesiunii şi a ratificat, la 24 decembrie 1871, o nouă înţelegere. Constituirea la 2/14 februarie 1872 a «Societăţii Acţionarilor Căilor Ferate Române» a însemnat încetarea oricărei legături între consorţiul Stroussberg şi statul român”, se mai arată în lucrarea „Istoria oraşului Slatina.

Astfel, în anii 1874-1875, s-a lucrat cu motoarele turate la finalizarea căii ferate între Piteşti - Slatina - Craiova - Vârciorova.

„Pe 5 ianuarie 1875, a fost inaugurat tronsolul Piteşti - Vârciorova, pe o lungime de 274 de kilometri, iar oraşul Slatina devenea o importantă arteră de comunicaţie în reţeaua de căi ferate a timpului. Pe lângă construirea unei gări moderne, s-au mai clădit cu acest prilej o magazie de mărfuri şi un depou. Trecerea Oltului între Muntenia şi Oltenia se face de acum în apropierea Slatinei, prin construcţia unui nou pod la Milcov, destinat însă numai traficului feroviar. Tronsonul a fost exploatat până în anul 1878 de S.T.E.G. (Kaiserliche und konnigliche privilegierte osterreichische Staas Eissenbahn Gesellschaft) şi apoi de Societatea Acţionarilor Căilor Ferate Române. La 1 ianuarie 1880, statul român l-a răscumpărat şi a fost trecut în administrarea şi exploatarea C.F.R.”, precizează istoricul slătinean Laurenţiu Guţică.

În 1887, Gara Slatina intră în istorie, pe aici trecând primul tren „Orient Expres”, care a staţionat şase minute.