CAS Olt va plăti toate concediile medicale. Bugetul pentru aceste cheltuieli a crescut de trei ori, comparativ cu 2018

La rectificarea bugetară, CAS Olt a primit 16 milioane de lei pentru decontarea concediilor medicale. Suma permite plata tuturor cererilor venite de la oltenii care au stat acasă şi nu au ajuns la serviciu, în timp ce aveau probleme medicale. Potrivit datelor transmise de CAS Olt, aceste cheltuieli au crescut de trei ori, comparativ cu anul trecut.

În total, în acest an, CAS Olt va plăti aproape 37 de milioane şi jumătate de lei.

„În urma rectificării bugetare, au fost alocați 16.000.000 lei pentru decontarea concediilor medicale pentru care angajatorii au cerut rambursări în cursul anului 2019. Astfel, bugetul pentru întregul an 2019 ajunge la 37.498.080 lei. Această sumă permite restituirea tuturor cererilor restante existente în sold la 30 octombrie și parțial noiembrie. Rămân neonorate cererile de restituire depuse în ultima decadă a lunii noiembrie și în luna decembrie, însă acestea se încadrează în termenul de decontare prevăzut de lege de 60 de zile”, a precizat purtătorul de cuvânt al CAS Olt, Constanţa Florea.

La 30 noiembrie 2019,  sumele reprezentând indemnizații aferente concediilor medicale plătite, pe care angajatorii le-au achitat asiguraților și care se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), în baza solicitării de restituire datorate de CAS Olt, precum şi sumele datorate persoanelor fizice și celor preluate în plată de către casa de asigurări de sănătate care au beneficiat de concedii medicale se ridica la 17.628.563 lei, reprezentand contravaloarea a 2.356 de cereri.

Astfel, cheltuielile cu asistenţa socială în caz de boli şi invalidităţi a crescut de trei ori faţă de anul trecut.

„Comparativ cu anul trecut, bugetul acordat anul acesta pentru cheltuielile cu asistenţa socială în caz de boli şi invalidităţi este de aproximativ trei ori mai mare. Astfel, dacă în anul 2018 au fost efectuate plăţi în sumă de 13.590.110 lei reprezentand contravaloarea a 3.417 cereri,  în anul 2019 au fost plătite 4.732 cerei, în valoare de 37.498.080 lei”,
mai spun cei de la CAS Olt.