
De la 1 octombrie 2025, Spitalul Județean de Urgență Slatina dispune de un mamograf digital de ultimă generație, pus în funcțiune chiar de Ziua Luptei Împotriva Cancerului la Sân. Aparatul a fost achiziționat de Consiliul Județean Olt printr-un proiect finanțat cu fonduri europene nerambursabile din PNRR și este deja disponibil în cadrul Ambulatoriului de Specialitate.
De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, Spitalul Județean de Urgență Slatina a pus oficial în funcțiune noul Computer Tomograf Revolution Maxima, achiziționat printr-un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile prin PNRR.
Spitalul Județean de Urgență Slatina continuă campania „Mai bine pentru copiii noștri” prin care medicii oferă informații utile părinților despre sănătatea celor mici. De această dată, tema abordată este obezitatea infantilă, una dintre cele mai frecvente probleme medicale și sociale cu care se confruntă România. Dr. Eugen Ene, medic specialist în cadrul Secției Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, explică factorii de risc și recomandă soluții pentru prevenirea acestei afecțiuni.
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Slatina se alătură Spitalului Universitar București într-un proiect național dedicat prevenției și depistării precoce a bolilor cronice. Inițiativa face parte din Programul Sănătate 2021–2027 și vizează peste 2.600 de persoane din regiunea Sud-Vest Oltenia.
În săptămâna 15–21 septembrie 2025, la nivelul județului Olt au fost înregistrate 124 de cazuri confirmate cu infecția SARS-CoV-2, printre care şi un deces. Este vorba despre un bărbat în vârstă, de 85 de ani, care avea comorbidităţi, şi care printre altele a fost depistat pozitiv la Covid-19.
Spitalul Județean de Urgență Slatina a anunțat că personalul din cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală a participat, astăzi, la o sesiune de instruire pentru punerea în funcțiune a noului computer tomograf Revolution Maxima.
Vaccinarea gratuită împotriva HPV a fost extinsă până la vârsta de 27 de ani, atât pentru fete, cât și pentru băieți, de la 1 octombrie. Până acum, vaccinul era gratuit doar pentru tinerii cu vârsta între 11 şi 19 ani.