Vă prezentăm câteva dintre alimentele pe care trebuie să le evitaţi cu desăvârşire dacă suferiţi de gastrită, dar şi ceaiuri care vă pot calma această afecţiune.
Vă prezentăm câteva dintre alimentele pe care trebuie să le evitaţi cu desăvârşire dacă suferiţi de gastrită, dar şi ceaiuri care vă pot calma această afecţiune.
Polițiștii din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 24 și 33 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, în două cauze penale distincte.
Guvernul a aprobat în şedinţa extraordinară de joi proiectul de lege care vizează interdicţia cumulului pensiei speciale cu salariul, în administraţia publică. Printre cei vizaţi de măsură se numără pensionarul special de la şefia Poliţiei Locale Slatina, Cristinel Rădoi, un apropiat al actualului primar Mario De Mezzo şi al singurului deputat PNL, Gigel Ştirbu.
Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat din partea liberalilor la Primăria Vădastra. Cristian Georgescu (foto centru) este şi el fost ofiţer, la Garda Financiară, iar în 2019 a fost condamnat la închisoare cu suspendare, în dosarul devalizării fostei echipe FC Caracal. În 2024, acesta se fotografia alături de fruntaşii liberali Gigel Ştirbu şi Emanuel Oproiu. Totodată, pe contul său de Facebook se găsesc fotografii în care acesta este alături de fostul candidat la prezidenţiale Nicolae Ciucă.
Un ofiţer din cadrul IPJ Olt - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de procurorii DNA Craiova pentru trafic de influenţă. Subcomisarul urmează să fie prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive.
O tragedie petrecută în după-amiaza zilei de miercuri în Parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina a declanșat un val de reacții dure la adresa administrației locale. Emil Albotă, vicepreședintele PSD Olt, a lansat un atac fără precedent la adresa primarului Mario De Mezzo, acuzându-l de neglijență administrativă și de folosirea tribunelor publice pentru propagandă politică în momente nepotrivite.
De Ziua Muncii, pe 1 Mai, locuitorii județului Olt vor avea în continuare acces la servicii farmaceutice, în condițiile în care peste 60 de farmacii vor funcționa din totalul de 175 existente la nivel județean. Unitățile vor fi deschise fie după programul normal, fie după un program redus, în funcție de organizarea fiecărei farmacii.
Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre cele mai consistente direcții de investiții rămâne infrastructura rutieră, pilonul central pentru dezvoltarea economică și siguranța cetățenilor.
Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt. În contextul tensiunilor politice la nivel înalt, Executivul a adoptat oficial hotărârile privind eliberarea din funcție a prefectului Emil Albotă, ca urmare a demisiei, și numirea noilor reprezentanți ai statului în teritoriu, marcând astfel ruperea definitivă a social-democraților de guvernarea Bolojan.
Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a suferit răni grave după ce s-a urcat pe un echipament de joacă masiv. Martorii oculari descriu scene de coșmar, fiind nevoie de intervenția mai multor adulți pentru a elibera copilul.