FOTO. Ziua Pompierilor, marcată la Slatina cu porţi deschise şi înaintări în grad

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Matei Basarab” al județului Olt a sărbătorit, miercuri, 13 septembrie, 175 de ani de la cel mai important moment din tradiția armei pompierilor - lupta eroică purtată la 13 septembrie 1848 de pompierii bucureșteni împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mișcarea revoluționară română. Începând cu anul 1953, ziua de 13 septembrie a fost declarată oficial Ziua Pompierilor din România.


Evenimentul organizat la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Matei Basarab” al județului Olt, a debutat cu un ceremonial militar dedicat, în prezența reprezentanților instituțiilor județene și locale: preşedintele CJ Olt Marius Oprescu, vicepreşedintele Virgil Delureanu, subprefectul Cosmin Floreanu şi viceprimarul Slatinei, Alexandru Berechet.


  • Foto FOTO. Ziua Pompierilor, marcată la Slatina cu porţi deschise şi înaintări în grad
  • Foto FOTO. Ziua Pompierilor, marcată la Slatina cu porţi deschise şi înaintări în grad
  • Foto FOTO. Ziua Pompierilor, marcată la Slatina cu porţi deschise şi înaintări în grad
  • Foto FOTO. Ziua Pompierilor, marcată la Slatina cu porţi deschise şi înaintări în grad


„Ne aflăm cu toții astăzi aici pentru a sărbători 175 de ani de la istorica bătălie de pe Dealul Spirii, dar în același timp ne aflăm, ca de fiecare dată, în momente solemne, și pentru a marca realizările importante ale instituției dumneavoastră în domeniul modernizării tehnicii cu care participați la fiecare eveniment. Şi înainte de a vorbi despre viitor, vreau să aduc un omagiu pompierilor curajoși care au participat la acel eveniment istoric, au dovedit devotament, au dovedit sacrificiu, au dovedit un real curaj în a apăra comunitatea și a-şi servi țara. 

Cred că am moștenit de la ei, pe lângă sentimetul de sacrificiu, și responsabilitatea de a asigura protecție și siguranță comunității, iar acest lucru se poate face prin îmbunătățirea dotării bazei operaționale. Iar Consiliul Județean Olt, instituție pe care o reprezint, și-a asumat rolul de partener în obținerea acestui deziderat încă de la început. Şi știţi foarte bine cu toții că prin două exerciții europene, pe fonduri, dar și din bugetul propriu, împreună și cu efort, am reușit să realizăm o optimizare a timpilor de intervenție, dar și a intervențiilor propriu-zise, dar și în condiții mai sigure pentru dumneavoastră. Vă asigur în continuare că instituția pe care o reprezint, dar și eu personal, vom fi susținători ai acestui obiectiv de îmbunătățire a bazei, pentru că investițiile în siguranța și în infrastructura de intervenție sunt importante, vor duce la salvare de bunuri și vieți omenești”, a declarat Marius Oprescu.

În cadrul ceremoniei au fost prezentate mesajele transmise de autoritățile centrale, cu ocazia Zilei Pompierilor din România, au fost avansate cadrele militare care s-au distins în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, au fost premiați salvatorii care s-au remarcat pe timpul intervențiilor, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență. 

 Avansări în grad

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, opt pompieri au fost avansați în gradul următor, de asemenea plutonier adjutant Bicoiu Mircea-Gabriel, pompier în cadrul SMURD Slatina, a primit distincția „salvator de onoare al județului Olt”. El a participat la intervenția din comuna Curtișoara, sat Dobrotineț, pentru salvarea unui bărbat în stop cardio-respirator, în șoc anafilactic, ca urmare a unei înțepături de insectă în zona gâtului. Bărbatul a fost resuscitat și transportat la spitalul Slatina, cu semne vitale. 


  • Foto FOTO. Ziua Pompierilor, marcată la Slatina cu porţi deschise şi înaintări în grad
  • Foto FOTO. Ziua Pompierilor, marcată la Slatina cu porţi deschise şi înaintări în grad
  • Foto FOTO. Ziua Pompierilor, marcată la Slatina cu porţi deschise şi înaintări în grad
  • Foto FOTO. Ziua Pompierilor, marcată la Slatina cu porţi deschise şi înaintări în grad


A fost acordată distincția „pompier de onoare al județului Olt” plutonierului adjutant șef Tolbaru Marius-Cornel, pompier în cadrul Stației de Pompieri Scornicești, care în timp ce se afla în concediu de odihnă, la un hotel din stațiunea Călimănești-Căciulata, a acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă a hotelului în care a fost cazat.

Pompierii care au stins incendii în Grecia, premiaţi

Tot în cadrul ceremoniei, în semn de mulțumire și apreciere, patru pompieri olteni care au acționat pentru stingerea incendiilor de pădure din Grecia, au primit Placheta de onoare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Timp de zece zile, plutonier adjutant Tornea Gabriel, plutonier adjutant Trițescu Adrian, plutonier adjutant Gavrilă Cătălin-Adrian și plutonier adjutant Mincă Alin-Constantin au intervenit, alături de alți 86 de pompieri români și de pompieri eleni, pentru prorejarea populației afectate de incendiile de pădure.

Diplome de merit au fost acordate cadrelor care s-au remarcat pe timpul misiunilor de stingere a incendiilor, cadrelor care au executat cele mai multe misiuni pe echipajele SMURD și voluntarului cu cele mai multe misiuni desfășurate pe parcursul anului 2023.

De asemenea, au fost premiate Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Stoicănești, Giuvărăști și Corabia, pentru clasarea pe primele trei locuri la etapa județeană a Concursurilor serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. 

Au fost acordate diplome aniversare  Serviciilor Private pentru Situații de Urgență Rivergate Fire și Artrom Steel Tubes, care au sprijinit misiunile pompierilor olteni pe parcursul acestui an.

Ceremonialul militar s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.